70 de ani de la moartea lui Adolf Hitler. Lucruri pe care probabil nu le știai despre el
Adolf Hitler s-a născut la data de 20 aprilie 1889 şi a fost cancelarul Germaniei între 1933 şi 1945, dictatorul Germaniei Naziste (sub numele de "Führer und Reichskanzler") între 1934 şi 1945 şi figură centrală a celui de-al doilea Război Mondial în Europa şi a Holocaustului. S-a sinucis pe 30 aprilie 1945 și, la 70 de ani de la moarte, Hitler continuă să fie un subiect de mare interes pentru pasionaţii de istorie, descoperind şi astăzi lucruri şi teorii inedite despre viaţa sa.
Adolf Hitler era un mare fan al dulciurilor şi se ştia că mânca şi până la două kilograme de ciocolată pe zi. Se spune că adăuga şi zahăr la vinul roşu înainte să-l bea, precum şi că ceaiul îl bea cu până la cinci linguriţe de zahăr.
În tinereţe Hitler visa să devină artist. A încercat să urmeze o educaţie în arte şi a aplicat la Academia de Arte Fine din Viena, dar a fost respins de două ori în 1907 şi din nou în 1908, motivul fiind că era “nepotrivit pentru pictură”. A ales să rămână în capitala Austriei şi a continuat să picteze. Operele proprii le vindea dealerilor de artă, dintre care cei mai mulţi erau evrei.
Hitler a fost arestat pe 11 noiembrie 1923, în urma unor evenimente întâmplate la Beer Hall Putsch care au dus la condamnare pentru înaltă trădare. A fost condamnat la cinci ani de prizonierat la închisoarea Landsberg, dar a primit în final tratament special din partea personalului instituţiei. I s-a permis să primească vizite de la binefăcători înstăriţi şi membri ai partidului, precum şi livrări prin poştă. A primit graţiere de la Curtea Supremă din Bavaria, fiind ulterior eliberat din închisoare pe 20 decembrie 1924.
Pentru că suferea de insomnie, Hitler lucra cel mai mult în timpul nopţii şi adormea aproximativ la 4-5 dimineaţa, trezindu-se în jurul orei 11 dimineaţa. Se spunea şi că se temea de întuneric şi avea mereu pe cineva care să îi cânte la un instrument sau care să urmărească filme alături de el şi să îi vorbească până la răsăritul soarelui. În plus, o servitoare îi verifica mereu patul înainte să meargă la culcare.
Hitler se temea de moarte de lame aflate în mâinile altora. Nu lăsa niciodată pe nimeni să îl bărbierească, preferând să se îngrijească de unul singur. Obşnuia să ţipe în timp ce era tuns şi era paranoic în privinţa faptului că frizerul putea să îl omoare în timpul acestui proces.
Conceptul de păpuşă gonflabilă a fost creat de Adolf Hitler pentru a preveni posibilitatea ca propriii soldaţi să ia sifilis în urma întâlnirilor cu prostituate. Această invenţie a fost o misiune top secretă în timpul războiului. O păpuşă era destul de mică pentru a încăpea în rucsacul unui soldat şi pentru a fi astfel transportată oriunde. Fabricile care produceau păpuşile au fost distruse în timpul bombardamentului asupra oraşului Dresden, în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
Este bine cunoscută aversiunea pe care Hitler o avea faţă de carne, care se preuspune că s-a declanşat în momentul în care a asistat la o autopsie. Dictatorul a fost vegetarian pentru cea mai mare parte din viaţa sa ca adult, iar bucătarii săi aveau ordine stricte de a nu adăuga niciodată niciun fel de produs din carne la mesele lui. Avea de asemenea planuri de a reduce consumul de carne în rândul locuitorilor germani prin politici postbelice pe care voia să le introducă.
Hitler nu obişnuia nici să bea, nici să fumeze ţigări. Nu suporta ca cineva să fumeze în prezenţa lui. Dacă cineva avea o întâlnire cu el, persoana respectivă era sfătuită să nu fumeze ore întregi înainte de întâlnirea la care era programat şi să se asigure că hainele nu miroseau a tutun. Hitler ura acest miros atât de mult încât a încercat să interzică fumatul. Totuşi, el însuşi a fumat timp de 20 de ani înainte să îşi dea seama că era nesănătos.
Hitler a creat autobahn-ul: o reţea de autostrăzi care sunt în folosinţă şi astăzi. A condus ş un proiect pe baza unei idei proprii de “maşină a poporului” – Volks Wagen. Deşi acest concept a lansat compania Volkswagen, designul actual a fost creat de Josef Ganz, un inginer evreu.