MENIU

Aditivi de care să te ferești

Prezenți în majoritatea produselor alimentare procesate, aditivii sau E-urile sunt aproape imposibil de evitat. Totuși, este bine să îi eviți pe cei despre care studiile au demonstrat că au efecte nocive asupra sănătății.

Substanțe adăugate intenționat în produsele alimentare procesate, aditivii au roluri precum: colorarea sau intensificarea nuanțelor (coloranți), potențarea gustului dulce (îndulcitori), creșterea acidității (acidifianți), prelungirea valabilității și prevenirea alterării cu microorganisme (conservanți), ameliorarea texturii (emulgatori), prevenirea oxidării (antioxidanți).

De asemenea, se mai folosesc agenți de afânare (mai ales în produsele de panificație și de patiserie), agenți de sechestrare (leagă urmele de metal), stabilizatori (asigură propietățile fizice și chimice), agenți de întărire (cresc vâscozitatea), antiaglomeranți (previn formarea flocoanelor), antispumanți (reduc spuma în băuturi) și potențiatori de aromă (amplifică aroma).

Ce să eviți

E249; E252 (nitrați și nitriți) sunt adăugați în mezeluri și conserve; au efect posibil cancerigen.

E123 (amarant) este un colorant roșu prezent în dulciuri și jeleuri. Poate intensifica simptomele astmului și a fost asociat cu unele tumori, fiind interzis în SUA și Rusia.

E621 (glutamat monosodic) este un potențiator de aromă prezent în numeroase produse, printre care supele concentrate. Poate cauza dureri de cap, slăbiciune, modificări de ritm cadiac. Studiile au arătat că este neurotoxic și poate favoriza apariția bolii Alzheimer și Parkinson.  

E110 (colorant galben, Sunset yellow). Prezent în unele dulciuri sau prăjituri, acest colorant trebuie evitat, deoarece poate produce alergii, hiperactivitate la copii, agravează astmul și are risc cancerigen.E131 (albastru patent V) este un colorant albastru folosit în multe produse destinate copiilor (jeleuri, bomboane). Este însă interzis celor mici și nu numai lor, întrucât poate da reacții alergice și chiar șoc anafilactic. Unele studii l-au clasat ca fiind cancerigen.

 

Află la ce să fii atent când citești eticheta și ce E-uri sunt bune AICI

Mai multe articole despre:
aditivi e-uri