Adevărul înfricoșător despre supele instant. Din ce sunt, de fapt, făcute
Știi deja că supele instant nu sunt cele mai sănătoase, dar sunt o alternativă pentru un prânz rapid, când chiar nu ai timp de nimic. Ei bine, o cercetare publicată în The Journal of Nutrition relevă niște informații înfricoșătoare, care te fac să renunți la astfel de produse.
Potrivit publicației, consumul de supe instant (și alte produse precum tăițeii instant – produse preparate înainte, în care trebuie să adaugi apă clocotită) crește riscul sindromului cardiometabolic. Acesta reprezintă numărul total de factori care pot duce la boli cardiovasculare, diabet sau accidente vasculare.
Populațiile asiatice sunt cele care consumă cele mai mari cantități de produse-instant, astfel că specialiștii de la Universitatea Baylor din Statele Unite au avut la bază un studiu din Coreea, efectuat timp de doi ani. Conform cercetării, persoanele care consumă produse instant în mod regulat sunt supraponderale sau obeze, au un nivel de colesterol crescut și tensiune mare.
Ce este șocant este că nu este nevoie decât să consumi supe-instant de două ori pe săptămână ca să crești riscul sindromului cardiometabolic cu 68%, arată studiul. De vină sunt substanțele pe care le conțin: carbohidrați procesați, grăsimi saturate, zahăr și sare în cantități mari.
În concluzie, renunță să alegi produsele-instant în detrimentul unei mese gătite acasă. Există numeroase soluții, precum felurile de mâncare ce se fac în numai 15 minute sau poți comanda de la restaurante ce prepară mâncare cu alimente sănătoase.