MENIU

Adevăratul Robinson Crusoe - e un fost milionar care trăieşte singur pe o insulă. Ce îi lipseşte

David Glasheen (73 de ani), un fost milionar, a decis în urmă cu 20 de ani să renunțe la averea care îi mai rămăsese și să trăiască singur pe o insulă deșertică din nord-estul Australiei. Singurul lui companion este un cățel, pe nume Dingo, cei doi fiind inseparabili.

David a abandonat civilizația și a decis să trăiască precum celebrul personaj Robinson Crusoe, pe Insula Restaurării, după ce, în 1987, a pierdut întreaga avere, precizează The Mirror. El obișnuia să fie cândva un om de afaceri foarte dibaci, ocupându-se de afaceri imobiliare. Se estimează că averea sa ajunsese undeva la 28,4 milioane de dolari. Azi, cel mai de preț aspect al vieții sale este câinele Dingo, care îi ține companie pentru a nu se plictisi.

În ciuda faptului că are acces limitat la electricitate, apă potabilă și Internet și trebuie să facă față zilnic provocărilor impuse de letala sălbăticie australiană, precum și a necruțătoarelor intemperii, David consideră că nicăieri nu există pentru el un loc mai bun de locuit. Pentru fostul milionar, insula este un „rai pe pământ” și n-ar abandona-o pentru nimic în lume: „Vreau să mor aici...unde altundeva? Este raiul meu pe pământ", scrie click.ro

„Când am venit aici, eram avid după bani. Banii sunt cei care îi îmbolnăvesc pe oameni. Căsnicia mea s-a destrămat tot din această cauză. Totuși, când ești pe cont propriu, îți lipsesc o conversație inteligentă și contactul fizic cu alți oameni. Mi-ar plăcea să găsesc o parteneră care să vrea să trăiască aici cu mine sau măcar niște domnișoare care să vină să mă viziteze de câteva ori pe an. Ce-mi place cel mai mult la acest loc este liniștea și natura”, a mărturisit David unui jurnalist care e decis să realizeze un reportaj despre viața fostului milionar.