Achiziții publice cu „dedicație” la Spitalul Obregia. Fosta șefă de la investiții, condamnată la 5 ani închisoare
Elena Faur, fostă şefă a Serviciului Achiziţii de la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare. Este acuzată că a acordat preferenţial unor firme contracte pentru achiziţii de produse, la preţuri supraevaluate şi de zece ori.
În acelaşi dosar, Ştefu Camelia, Nicolae Tacu şi Grigore Ion, administratori ai firmelor care au primit contracte cu dedicaţie la Spitalul Obregia, au fost condamnaţi cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu.
De asemenea, în cazul lui Claudiu Cristian Alexandru Popescu, Şef al Serviciului Administrativ din cadrul spitalului, a fost încetat procesul penal pentru fals intelectual, ca urmare a prescrierii faptelor.
Pe latură civilă, Elena Faur a fost obligată de instanţă să plătească spitalului daune materiale de 4,8 milioane lei, din care o parte în solidar cu ceilalţi inculpaţi şi firmele acestora.
În plus, firmele implicate în trucarea licitaţiilor au fost obligate la plata unor amenzi penale: Freemac Med SRL - 90.000 lei, Trendy Alien SRL - 50.000 lei, Frigoterm Eco Service SRL - 50.000 lei, Sorel 99 SRL - 50.000 lei.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Potrivit DNA, în perioada iunie 2011 - decembrie 2016, Elena Faur, în calitate de şef al Serviciului Achiziţii al Spitalului Obregia, şi-a îndeplinit în mod defectuos, prin încălcarea legislaţiei primare, atribuţiile de serviciu ce îi reveneau în domeniul achiziţiilor publice.
Ea a beneficiat de ajutorul inculpaţilor Camelia Ştefu, Nicolae Tacu şi Ion Grigore care, în calitate de administratori de firme, în scopul câştigării procedurilor de achiziţie derulate de Spitalul Clinic de Psihiatrie \"Prof. Dr. Alexandru Obregia\", pentru a crea aparenţa derulării unor proceduri legale, transparente şi nediscriminatorii, ce asigură o utilizare eficientă a fondurilor, au furnizat angajaţilor Serviciului Achiziţii din cadrul unităţii sanitare menţionate oferte de preţ supraevaluate, întocmite în numele firmelor pe care le administrau, precum şi oferte privind aceleaşi produse întocmite în numele altor societăţi, cu preţ stabilit în mod intenţionat ca fiind mai mare decât cel propus de societăţile administrate de aceştia.
Elena Faur este acuzată că a atribuit contractele de achiziţie doar societăţilor "agreate" administrate de cei trei, deşi preţurile practicate de acestea erau mult mai mari decât cele practicate de alţi operatori economici. În urma comparării preţurilor cu care produsele au fost comercializate către spital cu preţurile la care aceste societăţi le-au achiziţionat, a rezultat o supraevaluare a acestora până la 1.100%.
"În acelaşi context, inculpatul Popescu Claudiu Cristian Alexandru, în calitate de Şef al Serviciului Administrativ şi de preşedinte al comisiei de recepţie a serviciilor prestate în baza a opt contracte încheiate (...) cu societatea SC Trendy Alien SRL, a semnat procesele-verbale de recepţie atestând, contrar adevărului, că serviciile au fost prestate, iar prestatorul şi-a îndeplinit obligaţiile asumate. Mai mult, inculpatul a determinat şi pe ceilalţi membri ai aceleiaşi comisii de recepţie să semneze procesele-verbale de recepţie menţionate", mai susţin procurorii.
Prejudiciul produs spitalului a fost evaluat la peste 4,8 milioane de lei, sumă ce constituie totodată un folos necuvenit pentru firmele beneficiare ale contractelor.