Accident TERIBIL, în Teleorman: bărbat STRIVIT de mașină, în timp ce stătea pe o bancă. Alte 3 persoane au fost rănite - VIDEO
Un bărbat de 52 de ani din Suhaia, județul Teleorman, a decedat, duminică seara, după ce o mașină l-a lovit din plin, pe trotuar. În urma impactului, alte trei persoane au fost rănite.
Bărbatul era așezat pe o bancă, împreună cu alte trei persoane, în momentul în care două mașini s-au ciocnit, iar unul dintre autoturisme a ricoșat și i-a lovit.
La fața locului au intervenit pompierii militari din Zimnicea cu o autospecială de stingere, cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar din cadrul SAJ Teleorman mai multe echipaje medicale.
Victima de 52 de ani a rămas prinsă sub mașină și a fost găsită în stop cardiorespirator. Manevrele de resuscitare au dat rezultate, inițial, însă, ulterior, bărbatul a reintrat în stop cardiorespirator, iar echipajul medical a fost nevoit să declare decesul.
Celelalte trei victime s-au ales cu traumatisme și au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Alexandria.
Evenimentul rutier a rămas în atenția polițiștilor pentru cercetări.