Accident groaznic în Deva. O persoană a murit, iar alta este rănită
O persoană a murit, iar alta este rănită în urma unui accident care a avut loc luni după amiază pe DN7, în zona localității hunedorene Vețel, în apropiere de Deva, după ce un autoturism s-a tamponat cu un autotren.
În urma accidentului, șoferul autoturismului a decedat pe loc, iar conducătorul autotrenului a fost transportat cu o ambulanță la spitalul din Deva, el prezentând răni ușoare, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, potrivit Agerpres.
Circulația pe DN 7, în zona accidentului, este restricționată până la efectuarea măsurătorilor legale de către polițiști.