Accident grav de muncă, în Motru. Un miner riscă să rămână fără picioare
Un accident grav de muncă a avut loc, joi, la o carieră din zona Motru. Un angajat al Complexului Energetic Oltenia a ajuns în stare gravă la spital, cu picioarele zdrobite.
Bărbatul are 52 de ani.
”Astăzi, în jurul orelor 11:00, un lucrător în vârstă de 52 de ani , angajat al unei unităţi din domeniul minier, pe raza municipiului Motru, în timp ce efectua manevra de tăiere a unui cap de toron de la o bandă care se afla în staţionare, a fost prins în circuitul de bandă care a pornit intempestiv, fiindu-i prinse astfel membrele inferioare cu toronul”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.
Medicii de la Spitalul Municipal Motru fac toate eforturile în încercarea de a-i salva picioarele.