Accident de muncă în Portul Constanța. Un muncitor a murit după ce un palet de lemne a căzut peste el
Un muncitor a murit joi, în incinta unei societăţi comerciale din Portul Constanţa, după ce peste el a căzut un palet cu lemne.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", victima a fost scoasă de sub palet până la ajungerea echipajelor de intervenţie la faţa locului.
"Persoana a fost scoasă de sub palet până să ajungă echipajele de intervenţie. Au fost alocate o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD B, un echipaj de descarcerare şi un echipaj SAJ C", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU, Răzvan Parconie.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, Claudia Tatarici, a spus că pacientul a fost găsit în stop cardiorespirator, manevrele de resuscitare a acestuia fiind zadarnice.