MENIU

Imagini cumplite: O mașină a luat foc după ce s-a răsturnat într-un șanț. 5 victime

accident Bistrita

accident Bistrita

accident Bistrita

accident Bistrita

accident Bistrita

Medicii și pompierii bistrițeni au fost solicitați să intervină, sâmbătă, la un accident rutier în care au fost implicate 5 persoane. Autoturismul în care se aflau cele 5 persoane s-a răsturnat într-un șanț, iar ulterior, mașina a luat foc. Toate victimele au ajuns la spital, scrie realitateadebistrita.net.

Accidentul s-a produs sâmbătă după-amiaza, între localitățile Beclean și Cociu din județul Bistrița-Năsăud. Din primele informații se pare că șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar mașina s-a răsturnat într-un șanț. În autoturism se aflau cinci persoane, dar toate au reușit să se autoevacueze.

”Din primele informații, o singură persoană ar avea nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Ulterior, după ce s-a răsturnat și pasagerii au reușit să se autoevacueze, mașina a luat foc. La fața locului acționează mai multe echipaje de intervenție. Pompierii au reușit să stingă flăcările, iar medicii evaluează persoanele implicate în accident.

De asemenea, polițiștii au început cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

La volanul mașinii se afla o femeie, accidentul producându-se pe fondul neatenției.

”Din primele verificări efectuate de polițiștii rutieri din Beclean la fata locului, a rezultat faptul că o femeie de 35 de ani, din Bistrița care conducea un autoturism pe DN 17, pe direcția de mers Bistrița spre Beclean, din cauza neatenției a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului cele cinci persoane care se aflau în masina, printre care și un minor de 5 ani au ieșit din masină, ulterior autoturismul luând foc”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Șoferița a fost testata cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În acest caz, cercetările sunt continuate de către polițiștii din Beclean.

După ce medicii au evaluat persoanele implicate în accident au decis să le transporte la spital pentru investigații amănunțite. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Cristina Răcilă, ”toate cele 5 victime (un copil și patru adulți) implicate în accident, vor fi transportate la spital pentru continuarea investigațiilor medicale de specialitate”.

Mai multe articole despre:
accident Bistriţa