MENIU

A rămas cu mașina pe câmp și a turat motorul până a luat foc vegetația, cu tot cu autoturism

A ambalat mașina pe câmp, până când iarba a luat foc, cu tot cu autovehicul. Foto/ISU Giuergiu

Un giurgiuvean a rămas blocat cu mașina pe câmp și a turat motorul ca să iasă la liman până când țeava de eșapament s-a încins așa de tare încât vegetația a luat foc. Ulterior, mașina a fost cuprinsă de flăcări și a ars în întregime.

Incidentul a avut loc pe un câmp din apropierea localităţii Sterea, comuna Clejani, au transmis pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, care au intervenit acolo.
 
"Din spusele fiului proprietarului, acesta rămânând cu maşina înţepenit pe câmp, a turat-o (cu scopul de a o debloca) până atunci când vegetaţia din jur s-a aprins din cauza fumului şi flăcărilor evacuate pe toba de eşapament a maşinii, ulterior, fiind doar un pas până ce flăcările au cuprins autoturismul. Din fericire nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale”, a informat ISU Giurgiu.
 
Acolo au acţionat patru subofiţeri pompieri, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă.