Doi pacienți au MURIT la spitalul din Craiova, în așteptarea unui loc liber la ATI. Alți 12 bolnavi, în așteptarea unui pat
Situație CRITICĂ la Spitalul de Urgență Craiova. Două persoane infectate cu COVID-19 au murit în ultimele 24 de ore în timp ce așteptau în izolatorul unității medicale eliberarea unui pat în secția de ATI. Vorbim despre o femeie de 83 de ani, care a murit în cursul zilei de ieri, un alt deces petrecându-se chiar astăzi, relatează Realitatea PLUS.
Femeia de 83 de ani a fost adusă de rude și plasată în izolatorul spitalului, în așteptarea unui pat liber în secția de Terapie intensivă. Din păcate starea ei de sănătate s-a deteriorat rapid, astfel că nu a mai apucat eliberarea unui pat. Aseară a avut loc decesul.
Un alt deces a avut loc, astăzi. Vorbim despre un bărbat grav bolnav, care așteptat și el în izolatorul spitalului eliberarea unui pat la Terapie intensivă,
În prezent, alți 12 bolnavi infectați cu COVID-19 , aflați în stare gravă, așteapt în izolator eliberarea unui pat la ATI.
Astfel de cazuri s-ar putea perpetua în zilele următoarea la Spitalul din Craiova și asta deoarece unitatea medicală are 20 de locuri la ATI și un singur pat liber, care nu poate fi însă folosit și asta deoarece nu are priză de aer.
Managerul spitalului spune că a depus mai multe adrese la Ministerul Sănătății (MS) prin care a cerut suplimentarea numărului de paturi în Terapie intensivă și că făcut mai multe solicitări către spitale din țară pentru a transfera pacienții în stare gravă care se prezintă la unitatea medicală pe care o conduce, însă nu a primit niciun răspuns.