A murit după ce s-a aruncat de la etajul 5 al blocului în care locuia: Bărbatul suferea de depresie după infecția cu COVID
Un bărbat de 71 de ani s-a aruncat de la etajul 5 al blocului în care locuia, situat pe Bulevardul Unirii din municipiul Buzău. Deși a fost preluat de echipajele medicale, nu s-a mai putut face nimic pentru el. Incidentul s-a petrecut în această dimineață, relatează realitateadebuzau.net.
Bărbatul de 71 de ani ar fi avut în urmă cu câteva luni o formă ușoară de COVID-19. Infectarea cu noul coronavirus l-a afectat serios pe buzoian, care a intrat în depresie iar de atunci tot amenința că își va pune capăt zilelor. Vineri dimineață și-a pus planul în aplicare. Într-un moment în care soția sa se afla într-o altă cameră, bărbatul a deschis geamul din dormitor și s-a aruncat în gol, de la etajul 5.
Un echipaj de la SMURD Buzău a ajuns imediat la fața locului, iar medicii au început manevrele de resuscitare. Bărbatul a fost urcat în ambulanță și transportat la UPU, însă medicii au declarat decesul. Bărbatul a suferit mai multe traumatisme la nivelul capului, membrelor superioare și inferioare.
Tot astăzi, alți 2 români au recurs la gesturi extreme. Puțin înainte de ora prânzului, o femeie de 61 de ani s-a aruncat de la etajul 6 al Spitalului de Urgență Floreasca din Capitală. Starea acesteia de sănătate este gravă, medicii făcând eforturi pentr a-i salva viața.
Ulterior, un bărbat de 70 de ani s-a aruncat de la etajul 7 al Spitalului Fundeni. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic în cazul său, fiind nevoiți să declare decesul.