A fost părăsită de soț pentru secretara acestuia. Răzbunarea soției întrece orice imaginație
După 37 de ani de căsătorie, Jake își părăsește soția pentru tânăra și frumoasa sa secretară. Noua iubită îi cere bărbatului să locuiască în vila lui de cateva milioane de dolari.
Cu ajutorul avocaților, care s-au dovedit mai buni decât ai fostei soții, câștigă procesul și femeia este nevoită să se mute din casă în trei zile, scrie Jurnalul.ro. Astfel, prima zi și-o petrece împachetând și depozitând lucrurile în cutii și valize.
În a doua zi cheamă o firmă specializată care să îi transporte lucrurile către noua locuință.
În cea de-a treia zi, și ultima, ia cina pentru ultima dată în spectaculoasa sufragerie a reședinței, servind caviar, creveți și o sticlă de vin alb.
După ce termină de mâncat, intră în fiecare cameră și lasă câte un mic suvenir pentru fostul soț și actuala iubită a acestuia, îndesând în golurile din șinele draperiilor caviar și resturi de creveți.
Jack și tânara lui prietenă petrec în vilă câteva zile minunate, dar în curând casa începe să miroasă. Disperați, încearcă orice soluție de la curățat până la aerisit și cheamă specialiști care să spele covoarele și țesăturile, să îndepărteze insectele, să elimine eventualele rozătoare moarte.
Absolut nimic nu funcționează și cei doi în încercarea de a masca mirosul plasează odorizante de cameră în întreaga locuință. Nimeni nu mai dorea să îi viziteze și membrii personalului își dau demisia, unul câte unul.
Într-un sfârșit, cuplul conștientizează că nu mai e nimic de făcut și decid să se mute.
După o lună, în ciuda faptului că au redus prețul la jumătate, nu găsesc niciun cumpărător pentru casa lor urât mirositoare. Din cauza bârfelor care circulă, agenții imobiliari refuză să îi ajute.
Ca să soluționeze această problemă, cei doi împrumută o sumă mare de la bancă și achiziționează o nouă casă.
Într-o zi, fosta soție îl sună pe Jack pentru a-l întreba cum o mai duce. Ii spune povestea mirosului din vilă și îi relatează prin ce a trecut.
Femeia îl ascultă politicos și îi spune că își va reduce pretențiile financiare de la partaj pentru a primi casa.
Crezând că fosta soție nu bănuiește cât de urât miroase în casă, acceptă să renunțe la casă pentru un preț care însemna aproximativ o zecime din valoarea acesteia. Femeia semnează documentele în aceeași zi.
La o săptămână, bărbatul și iubita lui privesc satisfăcuți cum angajații unei firme care se ocupa de mutări împachetau lucrurile pentru a le transporta către noua casă.
Inclusiv șinele draperiilor.