5 combinații alimentare periculoase pe care ar trebui să le evităm
De multe ori ne provocăm singuri problemele de sănătate, prin alegerile alimentare pe care le facem. Am putea evita multe catastrofe dacă ne-am gândi de două ori înainte să ne preparăm sau să ne cumpărăm mâncarea. Vei afla acum că multe dintre combinațiile culinare pe care le-ai făcut întreaga viață sunt greșite și că ele îți provocau stările inexplicabile de rău.
Dacă ai avut probleme la stomac sau alt fel de disconfort și nu îi știai cauza, poate ar trebui să analizezi meniurile zilnice și să vezi unde greșești. Din lista de mai jos vei afla ce NU trebuie să mai combini de acum înainte dacă vrei să te simți bine și să arăți bine. Aceste alimente sunt extrem de sănătoase când le consumi separat, dar pot fi foarte periculoase dacă le mănânci împreună. În plus, vei scăpa de balonare, kilograme în plus, dureri de stomac, oboseală și stare permanentă de rău.
Iată combinațiile alimentare greșite pe care toți le-am făcut la un moment dat:
1. Bacon și ouă
Mulți adoră să mănânce acest duo periculos la micul dejun, fără să se gândească la urmări. Ambele sunt bogate în proteine, iar atunci când sunt amestecate pot produce probleme digestive. Organismul tău le va digera destul de greu și te vei simți lipsit/ă de energie în timpul acestui proces dificil. De asemenea, există multe grăsimi saturate în ambele produse și trebuie să mai știi că baconul conține mult sodiu, mai ales dacă este consumat în cantități mari. Îl poți înlocui cu alte alimente bogate în carbohidrați cum ar fi pâinea prăjită, cerealele integrale sau fructele.
2. Iaurt și fruct
Fructele se numără printre cele mai sănătoase alegeri alimentare, dar doar când sunt consumate individual. Dacă le amesteci des cu altceva, ca de exemplu cu iaurtul, pot provoca aciditate, dându-ți senzația de acru. În plus, se vor digera greu și nu te vei simți prea bine.
Vrei totuși să schimbi gustul iaurtului și să îl faci mai dulce sau mai aromat? Atunci presară în el scorțișoară, fiindcă îți va aduce și o mulțime de beneficii: întreține sănătatea inimii și contribuie la scăderea colesterolului. Dacă tot nu poți mânca iaurtul simplu, este suficient să pui în el câteva cereale, alune și nuci.
3. Lapte și suc de portocale
Aceasta nu este deloc o alegere inspirată, mai ales pentru micul dejun. Dacă îți plac amândouă, ar fi mai bine să le alternezi și să bei o zi lapte și o zi suc de portocale. Dacă le consumi împreună, vei avea dureri mari de stomac, așa cum poate ai experimentat deja. Portocalele au acizi care pot coagula laptele, făcându-l să arate mai degrabă a brânză. Disconfortul produs de această „reacție chimică” poate dura între două și șase ore, în funcție de cantitatea de acid. De asemenea, poate provoca balonare și arsuri stomacale.
4. Burger și cartofi prăjiți
Aceasta este considerată o combinație ideală de gurmanzii care optează în fiecare zi pentru mâncarea procesată. Pentru ei, nu există nimic mai bun și mai atractiv, dar poate nu știu că această plăcere le pune sănătatea în pericol. Nutriționiștii spun că este mult mai sănătos să comanzi doi burgeri în loc de unul însoțit de cartofi prăjiți. Așa vei mări numărul de proteine, dar vei reduce aportul de calorii și de carbohidrați. Excluderea cartofilor prăjiți își va ține sub control și nivelul zahărului din sânge, astfel că nu vei acumula kilograme nedorite.
5. Apă și mâncare
Poate ți se pare normal să ai un pahar cu apă lângă farfuria cu mâncare și să iei din când o pauză pentru a te hidrata. Dar este total greșit și extrem de periculos! Apa va reduce cantitatea de salivă pe care o produci, care este și principalul ajutor în procesul de digestie. De asemenea, poate duce la creșterea în greutate, la aciditate și la creșterea insulinei în organism. Trebuie să bei după ce mănânci, dar nu să alternezi băutura cu mâncarea, oricât de tentant ar părea acest obicei.
Sursa: divahair.ro