MENIU

32 de profesori au fost prinși copiind la examenul de Titularizare. Ce sancțiuni au primit

32 de profesori au fost prinși copiind la examenul de Titularizare. Ce sancțiuni au primit

Un numar de 32 de cadre didactice au fost eliminate din concurs pentru ca au fost prinse copiind la proba scrisa de miercuri din cadrul examenului de Titularizare. Ca urmare a acestei fraude, cadrele didactice vor ramane fara catedra anul scolar viitor.

La proba scrisa din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din invatamantul preuniversitar, desfasurata miercuri, 29 iulie, in 123 de centre, s-au prezentat 27.002 candidati (89,67%) din cei 30.113 candidati inscrisi. Din promotia de absolventi ai anului 2020, au fost prezenti 2.724 de candidati.

2.145 (7,94%) de candidati dintre cei prezenti s-au retras, in conformitate cu prevederile metodologiei, iar 32 candidati au fost eliminati din concurs. Candidatii eliminati pentru frauda sau tentativa de frauda nu vor fi repartizati pe posturi didactice/catedre in anul scolar 2020-2021, potrivit unui comunicat al Ministerului Educatiei.

Niciunul dintre candidatii prezenti la proba scrisa nu a avut temperatura peste maximul admis in actualul context epidemiologic (37.3 grade Celsius).

Mai multe articole despre:
titularizare