"Statele Unite nu au curajul de a trage un singur glonţ spre noi în pofida tuturor capabilităţilor militare pe care le deţin. Dar, dacă ne atacă, vom şterge de pe faţa pământului oraşele Tel Aviv şi Haifa", a declarat generalul iranian Yadollah Javani, citat de agenţiile de presă IRNA şi Reuters.
Yadollah Javani, membru al Biroului politic al Gardienilor Revoluţiei din Iran, a făcut aceste declaraţii cu ocazia unei ceremonii pentru marcarea a 40 de ani de la Revoluţia islamică de la Teheran.
În replică la declaraţiile oficialului militar iranian, premierul Benjamin Netanyahu a avertizat Iranul că, dacă va ataca Israelul, "va fi ultima aniversare a Revoluţiei islamice pe care o celebrează".
"Eu nu ignor ameninţările regimului iranian, dar nici nu sunt intimidat de ele", a afirmat Benjamin Netanyahu, citat de cotidianul Times of Israel. "Dacă acest regim face eroarea teribilă şi încearcă să distrugă oraşele Tel Aviv sau Haifa, nu va reuşi, dar va fi ultima aniversare a Revoluţiei islamice pe care o celebrează. Ar trebui să ţină cont de acest lucru", a spus Netanyahu.
Armata israeliană a atacat, luni seară, poziţii militare din oraşul sirian Quneitra, situat în apropierea zonei din Podişul Golan aflată sub controlul Israelului, afirmă surse citate de presa siriană.
Tancuri israeliene au bombardat Spitalul din Quneitra şi un post militar de observaţii, în zona Jabata al-Khashab, la periferia oraşului sirian, au declarat surse militare citate de agenţia de presă oficială SANA.
Potrivit surselor citate, daunele materiale sunt semnificative.
Oraşul sirian Quneitra se află în apropierea frontierei dintre Israel şi Siria, în regiunea Înălţimile Golan.
Armata israeliană nu a făcut niciun comentariu pe această temă, informează cotidianul Times of Israel. Armata israeliană a efectuat sute de bombardamente în Siria, vizând în principal poziţii militare iraniene sau transporturi de armament destinate mişcării şiite Hezbollah. Iranul şi organizaţia fundamentalistă Hezbollah oferă susţinere militară Administraţiei Bashar al-Assad în conflictul cu grupuri insurgente şi teroriste, relatează Mediafax.