Cum a fost posibil ca cele 31 de bănci să nu plătească impozit. Este simplu, a spus Adrian Vasilescu. "Există un principiu logic care spune că tot ce e real este şi posibil. Aceste bănci sunt nişte fantome, nu există în sistemul bancar. Dacă Fiscul crede că mai poate lua de pe urma lor ceva", a declarat Adrian Vasilescu la Realitatea TV.
Acesta a explicat că BNR nu are nicio atribuţie în acest sens. "E ocazie bună în care să discutăm despre atribuţiile care revin sistemelor bancare: fiscalitatea - exercitată prin Ministerul Finanţelor, protecţia consumatorului - exercitată de Guvern prin ANPC, iar Banca Naţională are o singură atribuţie - stabilitatea sistemului financiar. Lista publicată nu are legătură cu Banca Naţională, eu am făcut o analiză personală: toate băncile din România au făcut profit", a declarat Adrian Vasilescu.
Acesta a explicat că cele 36 de bănci din România au făcut profituri operaţionale mari. "Avem cel mai solid sistem din Europa cu indicatori de stabilitate cu mult peste nivelul Europei. Legea are foarte multe nuanţe, mai ales când este vorba despre profitul unei companii. La bănci trebuie să plătească impozit pe profit dacă legea le arată expres. Băncile au 1000 de păcate, dar nu au acest păcat că nu plătesc impozit pe profit. În sensul că legea europeană care se aplică pe 28 de ţări, stabileşte sume de bază, sume care se numesc provizioane pe profit, care sunt un fel de poveri puse lângă profitul băncilor", a declarat Adrian Vasilescu la REALITATEA TV.
31 de bănci "au fentat" statul. LISTA băncilor care NU plătesc impozite
Sunt 31 de bănci care nu au plătit impozite în ultimii cinci ani, a dezvăluit ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa. Unele dintre ele sunt în procedură de insolvență sau în faliment, spune ministrul. Acesta nu a numit băncile, spunând că sunt informații care se încadrează la secretul fiscal. Potrivit hotnews.ro, sunt însă bănci importante din sistem, precum Banca Comercială Română, Piraeus Bank, OTP Bank. De exemplu, BCR a avut, în 2016, un profit de un miliard de lei.