The Guardian relatează că Rusia recunoaște acum că izotopii radioactivi au fost eliberați prin explozia unei rachete.
Constatările par să susțină o declarație oficială a autorităților, publicată pentru scurt timp pe site-ul guvernării locale din orașul Severodvinsk, la 8 august, data producerii exploziei. Cu toate acestea, comunicarea a dispărut imediat după ce militarii ruși au negat existența unor emisii radioactive.
USA Today scrie că la Severodvinsk s-a înregistrat o creștere a radiațiilor de patru până la 16 ori peste nivelul normal, conform serviciului meteorologic.
Departamentul de apărare civilă a orașului spusese inițial că radiațiile au depășit de maximum trei ori nivelurile normale, imediat după incident – un nivel mai mic decât o radiografie normală a tractului digestiv, preciza atunci Agenția TASS.
Situl independent rus de investigații Meduza informează că victimele exploziei au fost duse la spitalele din Arkhangelsk, unde elementul radioactiv Cesiu-137 a fost detectat mai târziu în corpul unuia dintre medici, căruia i s-a spus că probabil „a mâncat doar niște crabi de la Fukushima”.
Surse au confirmat pentru Meduza că niciunul dintre lucrătorii de pe salvare sau dintre medici nu a fost avertizat că tratează pacienți iradiați.
După explozie, patru stații de monitorizare ruse proiectate să detecteze radiațiile nucleare au tăcut brusc.
„Nu există niciun pericol. Continuați să lucrați”, le-au spus autoritățile membrilor personalului medical de la Arhangelsk.
Și The Times scrie despre medicul rus contaminat de radiații, după ce autoritățile susținuseră că era vorba despre o intoxicație alimentară.
Președintele Putin însuși a căutat să minimalizeze incidentul, spunând că nu reprezintă o amenințare, amintește ziarul britanic.