Zeci de teologi şi membri ai clerului catolic - însă niciun cardinal - au semnat o scrisoare deschisă de 20 de pagini, datată 30 aprilie, în care solicită înlocuirea papei Francisc de la Vatican. O petiţie privind schimbarea papei a fost postată pe site-ul Change.org şi a fost semnată, până sâmbătă, de aproape 3.400 de persoane.
Principalele obiective ale scrisorii sunt "în primul rând de a-l acuza pe papa Francisc de delictul canonic al ereziei şi, în al doilea rând, se le solicite episcopilor să ia măsurile necesare pentru a îndrepta grava situaţie a unui papă eretic".
"Cuvintele şi faptele papei Francisc conduc la respingerea comprehensivă a învăţăturilor catolice cu privire la căsătorie şi la activitatea sexuală, cu privire la legea morală, la har şi iertarea păcatelor", conform scrisorii.
De la alegerea sa în 2013, papa a provocat nemulţumirea catolicilor ultraconservatori prin stilul său neortodox, încălcarea protocolului şi deschiderea pastorală arătată către homosexuali, persoane divorţate, atei şi alte categorii excluse de tradiţiile catolice.
Francisc a trezit oprobiul catolicilor conservatori în special prin sugestia pe care a lansat-o, în 2016, în Exortaţia Apostolică Amoris Laetitia, că persoanele divorţate ar putea, în circumstanţe speciale, să primească Comuniunea.
În scrisoarea deschisă, papa mai este acuzat că îi protejează pe homosexuali şi pe prădătorii sexuali din cadrul clerului şi este denunţată deschiderea suveranului pontif către China comunistă, protestanţi, musulmani şi apropierea sa de Emma Bonino, un politician italian care susţine avortul şi eutanasia.
Papa Francisc s-a mai confruntat cu astfel de atacuri din partea ultraconservatorilor şi a preferat să le ignore.