Hotnews relatează că reprezentanţii Romarm şi oficialii firmei Circinus, deţinută de Elliot Broidy, au semnat, pe 1 februarie, un acord cu o miză financiară importantă. Informaţia a fost, ulterior, confirmată de oficiali din ministerul Economiei, potrivit aceleiaşi surse. Înţelegerea a fost parafată în prezenţa ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă, cel al Apărării, Mihai Fifor, şi a ambasadorului american Hans Klemm. Totul s-a făcut în mare secret, iar jurnaliștii de la hotnews spun că ar fi vorba despre realizarea sistemului C4ISR, unul dintre programele majore de înzestrare a armatei, cu o valoare de aproximativ 180 de milioane de euro. Despre această înţelegere a vorbit, în urmă cu mai bine de patru luni, consultantul politic Cozmin Guşă. La acea vreme, ministrul Mihai Fifor a făcut o deplasare în Statele Unite ale Americii.
”Mihai Fifor este un băiat inteligent, dar nu știu cât de bine a înțeles mesajul, pentru că imediat după asta s-a dus la un restaurant din Washington cu amicul meu Cristian Burci și un vicepreședinte foarte apropiat de Donald Trump, Broidy, cel care l-a și invitat pe Dragnea la ceremonia de înscăunare a lui Trump. Au avut o discuție extinsă. Dacă discuția a fost despre cât de frumoasă este America între Fifor și Broidy e una, dar dacă a fost despre achiziția de armament e cu totul altceva. Cred că trebuie să vină să discute cu instituțiile de stat dacă acea discuție a fost despre achiziția de armament, pentru că treburile s-ar putea complica pentru noi”, a afirmat, atunci, Gușă.
Hotnews citează şi o publicaţie americană, care a relatat, pe larg, despre interesele lobby-stului Elliot Broidy în România, pe care le leagă de invitarea lui Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu în Statele Unite. Sursa citată mai arată că, în mai 2017, firma Circinus şi-a deschis o filială în țara noastră, Circinus Defense SRL, aşa cum apare pe site-ul ministerului Finanţelor Publice. La acea vreme, Hotnews a mai dezvăluit că Liviu Dragnea îşi făcea lobby intens pentru o nouă vizită în Statele Unite, unde spera să fie primit la Departamentul de Stat.