Liderul USR, Dan Barna, a anunțat că a ajuns la un acord cu premierul desemnat Ludovic Orban pentru un vot asupra viitorului guvern liberal.
„Am venit la aceste consultari cu o propunere de acord politic în care am introdus prioritățile si aspectele foarte importante pe care USR le consideră necesare să fie în agenda guvernului. Am solicitat în propunerea de acord ca obiectivul alegerilor anticipate să rămână pe masă și să urmeze în scurt timp după alegerile prezidențiale. Premierul Ludovic Orban a fost de acord.”
„Am ajuns la finalul discuției la un acord, mai sunt mici retușuri și probabil joi sau vineri va fi prezentată lista guvernului și programul de guvernare, iar atunci vom lua o decizie în privința votului. (...) Am ajuns la un acord prin strângerea de mână, urmând să așteptăm lista guvernului.”, a declarat Dan Barna.
Dan Barna a spus la finalul negocierilor că a convenit în urma întrevederii cu premierul desemnat la un acord care presupune mai multe priorități, printre care recursul compensatoriu, desființarea secției speciale și renunțarea la pensionarea anticipată a magistraților și ”fără penali”.
Barna a spus că a agreat cu Orban și votul în două tururi, reducerea de semnături pentru toate alegerile, corecta reprezentare a Diasporei în Parlament, scurtarea termenului de organizare a anticipatelor, iar în ceea ce privește componența guvernului, aici trebuie să fie persoane care nu au plagiat, care nu au legături cu securitatea, să nu fi fost condamnate penal.