Guvernul bate în retragere, iar protestatarii iau avans şi doboară record după record. Duminică seară, pe străzile din Bucureşti şi din ţară au ieşit aproape o jumătate de milion de români. Sunt cele mai mari cifre înregistrate în ultimii 27 de ani în ţara noastră.
Deşi ordonanţa de urgenţă a fost abrogată, cum au cerut, protestatarii nu se opresc aici. Oamenii spun că au câştigat o luptă, nu războiul. Pentru a fi siguri că democraţia învinge, solicită schimbarea actualei clase politice.
Nici după ce a fost abrogată, Ordonanţa 13 nu le-a adus noroc guvernanţilor. Decizia, luată după zile întregi de aşteptare, nu a calmat spiritele. Protestatarii sunt îndârjiţi pentru că şi-au pierdut încrederea în politicieni. Cum o vorbă din popor spune că lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba, românii se tem că actualii guvernanţi pot să mai recurgă, peste noapte, la ordonanţe similare.
În jur de 280.000 de oameni au protestat duminică seara în Piaţa Victoriei. Cifra este record pentru România, aceasta fiind cea mai mare manifestaţie din istoria ţării noastre după Revoluţie.
Oamenii au cântat, au strigat lozinci şi au intonat imnul României.
Jandarmeria Română a transmis, printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook, că protestele din România se desfășoară pașnic, fără a exista incidente.
Protestatarii au scadat "Cine nu sare, nu vrea schimbare”, "Nu renunţăm”, "Nu cedăm”, "Continuăm”, "Jos Guvernul mafiot” şi "Pleacă, Dragnea, pleacă”, "Plecaţi, plecaţi, nu mai guvernaţi”, "Vrem democraţie cu hoţii în puşcărie”.
Pe doua blocuri şi pe clădirea Guvernului s-a proiectat "Demisia”, "Dragnea, nu uita, România nu-i a ta”, "Rezistăm" şi "Vă vedem"
Manifestanţii care au venit în Piaţa Victoriei au adus cu ei pancarte pe care scrie: "PSD, votul nu e un cec în alb”, „La mulţi ani, Liviule, cu executare”, „Dreptate, nu imunitate, „Iubesc România, „Ne-am trezit, nu ne mai păcăliţi”, „Jos labele de pe DNA”, „Când ne număraţi, adunaţi şi 64 de victimele de la #Colectiv”, „Te lepezi Drac-nea? Altă întrebare”, „Jos guviermii”.
Realitatea.net vă prezintă live text-ul protestelor de duminică seara:
După ora 22:30, oamenii au început să plece din Piaţa Victoriei. La metrou este aglomeraţie mare.
La ora 22:00, numărul oamenilor din faţa Guvernului a ajuns la 280.000. La această oră, toţi românii din piaţă au intonat într-o singură voce imnul României.
"Aşteptăm demisia Guvernului şi Anticipate", asta spun oamenii.
La ora 21:20, numărul oamenilor din faţa Guvernului a ajuns la 220.000, cifre record pentru România. În întreaga ţară, Bucureşti, plus celelalte oraşe, sunt aproape jumătate de milion de oameni sunt în stradă:
Jandarmeria Română a transmis, printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook, că protestele din România se desfășoară pașnic, fără a exista incidente.
Totodată, jandarmii subliniază că siguranța este importantă și, de aceea, toți cei care observă persoane care nu se comportă pașnic sunt rugați să se depărteze de acestea și să sesizeze imediat orice problemă forțelor de ordine.
Numărul celor care vin în Piaţa Victoriei continuă să crească, la metrou fiind foarte aglomerat. De asemenea, este aglomeraţie mare şi pe Bulevardul Ana Ipătescu, sute de oameni îndreptându-se către Piaţa Victoriei.
În piaţă au apărut şi persoane care flutură steagul Statelor Unite.
La 19:00, în Piaţa Victoriei s-a făcut linişte, iar cei 30.000 de oameni au intonat imnul.
De asemenea, pe clădirea Guvernului a fost proiectat următorul mesaj: "Când ne număraţi, adunaţi plus 64. #colectiv".
În piaţă se strigă: "Dragnea nu uita, România nu-i a ta"
Polițiștii rutieri au luat decizia să închidă traficul pe toate arterele care sunt adiacente Pieței Victoria, asemeni serilor trecute, a anunțat, pentru Agerpres, Ovidiu Munteanu, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei. De asemenea, Bulevardul Lascăr Catargiu a fost închis, dinspre și înspre Piața Romană.
La ora 19:00, numărul protestarilor a depăşit 30.000.
Numărul oamenilor din Piaţa Victoriei începe să crească, la ora 17:00, în jur de 8.000 de oameni afându-se în faţa Guvernului. Circulaţia a fost restricţionată.
Incident în Piaţa Victoriei. Un tănăr a fost atacat de alte trei persoane. Jandarmii au intervenit imediat, iar agresorii au fost transportat la Poliţie.
Mai multe informaţii despre incident găsiţi AICI
La ora 15:00, în jur 1 500 de oameni protestau în Piaţa Victoriei. Şedinţa de Guvern s-a încheiat şi Ordonanţa 13 a fost abrogată. După încheierea sedinţei Executivului, OUG de abrogare a fost publicată în Monitorul Oficial.
Zeci de studenţi din Cluj au sosit în această dimineaţă în Gara de Nord pentru a participa la protestul din Piaţa Victoriei. Aceştia au venit cu trenul pentru a manifesta chiar împotriva guvernului care le-a dat gratuitate pe calea ferată.
Aproape 60 de tineri au călătorit mai bine de zece ore, din Cluj Napoca până în Bucureşti, pentru a participa la protestul din Piaţa Victoriei.
Ordonanţa de urgenţă care a scos în stradă sute de mii de oameni în toată ţara, zile la rând, a fost abrogată, iar ministrul Justiţiei, Florin Iordache, îşi va asuma toate consecinţele.
Priministrul Sorin Grindeanu a spus că Ministerul şi ministrul Justiţiei îşi asumă consecinţele pentru confuzia creată legat de aplicările OUG. Totodată, acesta a mai spus că doreşte în continuare, să pună în aplicare programul de guvernare:
"De asemenea, e important să spunem că toate argumentele pe care le-am avut în susţinerea OUG nu au fost bine comunicate. Din acest motiv s-a creat multă confuzie, distorsiuni, care nu au legătură cu ce s-a adoptat. De aceea, Ministerul şi ministrul Justiţiei îşi asumă consecinţele. Închei prin a vă spune că doresc în continuare să pun în practică programul de guvernare, mai avem 12 puncte de adoptat astfel încât ce au votat românii să se regăsească în viaţa lor".
În Piaţa Victoriei din Capitală s-au strâns sâmbătă peste 170.000 de oameni! După ce au mărşăluit pe marile bulevarde şi au format un lanţ uman în faţa Palatului Parlamentului protestatarii s-au întors în faţa Executivului!