A murit Denisa Manelista. Alis Grasu, managerul general al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti- Ilfov, a declarat că la domiciliul căntăreţei a fost chemată ambulanţa în jurul orei 04.00, pacienta fiind găsită în stop cardio-respirator.
Cântăreața Denisa Manelista a dat o țară întreagă peste cap. S-a aflat că aceasta suferă de aceeași boală de care a murit și Ileana Ciuculete.
În urmă cu câteva luni de zile, artista a postat pe una dintre rețelele de socializare un mesaj cutremurător despre moarte.
“Viața o primim fără să o cerem și ne este luată fără să fim întrebați.“ a scris Denisa Răducu pe una dintre imaginile postate.
Se pare că aceasta se gândea la rostul vieții, la moarte și la cum vine ea într-un mod suprizător.
UPDATE. Denisa Manelista va fi înmormântată la Vâlcea, orașul ei natal. Cântăreața își va dormi somnul de veci într-un micuț cimitir din curtea fostei mănăstiri vâlcene Morunglava, unde, de altfel întreaga familie a Denisei este înmormântată, scrie Libertatea.
În ultima perioadă, tânăra a stat mai mult internată, iar starea sa se degrada de la o zi la alta, spre disperarea celor apropiați.
Prima ambulanţă a ajuns la aproximativ cinci minute de la efectuarea apelului, la solicitare răspunzând două ambulanţe, însă manevrele de resuscitare nu au dat rezultat, potrivit sursei citate.
Cântăreaţa Minodora Mihon a transmis pe contul său oficial de Facebook un mesaj de condoleanţe pentru familia Denisei Răducu.„Ce gol imens şi ce tristeţe am în suflet... Să te odhneşti în pace... Sincere condoleanţe familiei”, a scris aceasta.
A murit Denisa Manelista. Potrivit unor informaţii, Denisa Răducu ar fi fost diagnosticată cu carcinom hepatocelular.
A murit Denisa Manelista. Totul despre boala de care suferea Denisa Răducu
A murit Denisa Manelista. Cazul Denisei Manelista a adus in atentia romanilor o boala extrem de periculoasa, deseori fatala, care din pacate nu prezinta simptome alarmante in primele stadii.
A murit Denisa Manelista. Solista a murit, după o luptă cu cancerul.
A murit Denisa Manelista. Denisa suferea de cancer hepatic, in stadiul patru, afectiune care isi face simtita prezenta in organism in urmatoarele moduri:
-pierderea in greutate este primul semnal de alarma
-starea persistenta de greata si vomitatul frecvent
-organismul este extrem de slabit si senzatia continua de oboseala se instaleaza in corp
-febra este de asemenea un simptom obisnuit al acestei afectiuni
-durerile acute in partea de jos a abdomenului si aproape de umarul drept sunt de asemenea prezente in acest stadiu
-ficatul este marit si ai impresia ca un bolovan mare este prins in partea dreapta a coastelor
-splina este si ea marita si apasa in partea stanga a coastelor
-umflaturile in diferse parti ale abdomenului sunt de asemenea simptome obisnuite.
A murit Denisa Manelista. Cântăreața se lupta cu o maladie necrutatoare la ficat și din păcate, a murit. Denisa Manelista. Blonda a făcut tratamente in strainatate, a mers pe la medicii de renume din Romania, a optat, la un moment dat, si pentru tratamentele naturiste ale unui “vraci”, dar nimic nu i-a facut bine, dimpotriva, situatia a devenit din ce in ce mai grava. Denisa Manelista.
Denisa Manelista a murit. Medicii nu mai aveau ce să facă
Denisa Manelista a murit. Starea de sanatate a vedetei de numai 27 de ani era din ce in ce mai precara cu trecerea timpului, iar doctorii au fost tot timpul rezervati in a da verdicte. Denisa Manelista Ea ajunsese sa se simta din ce in ce mai rau, motiv pentru medicii care o tin sub observatie decisesera la un moment dat sa nu o mai interneze decat pentru sedintele de hidratare si administrarea de calmante. Fata apreciata in lumea muzicii lautaresti ajunsese sa se hraneasca doar cu ajutorul perfuziilor, slabise ingrozitor si nu se mai deplasa pe propriile picioare, ci dusa pe brate de persoane din persoane din familie, care au recunoscut in ultimul moment ca practic nu mai erau multe lucruri de facut din punct de vedere medical.
Cornel Galeş, gest impresionant pentru Denisa Manelista. "Să te ferescă Dumnezeu de aşa ceva"
Denisa Manelista a murit. Voia să se întoarcă acasă
Denisa Manelista a murit. Grav bolnava, cu ultimele puteri, Denisa Raducu si-a anuntat familia ca isi doreste sa se intoarca acasa, la Stefanesti si nu sa zaca pe un pat de spital. Se pare ca acolo ea se simtea in siguranta, dar si mult mai linistita.
Denisa Manelista. “Cantareara ar fi acuzat dureri mari si ii era si foarte rau! Nu mai putea sa inghita nici medicamentele date de doctori si, din acest motiv, a fost chemata o ambulanta acasa! La fata locului, cadrele specializate i-au facut cateva investigatii elementare si i-ar fi dat un calmant! Fata si-a revenit, insa in continuare situatia ei este incerta”, au dezvaluit apropiati ai frumoasei artiste in momentele in care Denisa era internata in spital.
"Denisa Manelista” a murit! Veste cumplită pentru toți fanii Denisei Răducu. Cântăreața de manele a pierdut lupta cu boala cumplită care o măcina de luni bune.
Ce diagnostic i-a fost pus Denisei Răducu
A murit Denisa Manelista. Denisa Răducu a fost diagnosticată cu carcinom hepatocelular şi s-a luptat cu boala cumplită, medicii făcând tot ce se poate pentru a o scăpa din ghearele morţii.
"Denisa Manelista” a murit! Starea de sanatate a vedetei de numai 27 de ani era din ce in ce mai precara cu trecerea timpului, iar doctorii au fost tot timpul rezervati in a da verdicte. Ea ajunsese sa se simta din ce in ce mai rau, motiv pentru medicii care o tin sub observatie decisesera la un moment dat sa nu o mai interneze decat pentru sedintele de hidratare si administrarea de calmante. Fata apreciata in lumea muzicii lautarsti ajunsese sa se hraneasca doar cu ajutorul perfuziilor, slabise ingrozitor si nu se mai deplasa pe propriile picioare, ci dusa pe brate de persoane din persoane din familie, care au recunoscut in ultimul moment ca practic nu mai erau multe lucruri de facut din punct de vedere medical.
Gestul impresionat făcut de un tânăr pentru Denisa Manelista
A murit Denisa Manelista. Ce spunea artista despre boala ei
"Denisa Manelista” a murit! „Am văzut totul. Am crezut că dacă nu o să mă implic foarte mult o să se oprească totul. Am văzut câtă lume mă iubește, am primit mii de mesaje. În niciun caz nu e cum s-a speculat în presă. Nu am murit, nu sunt nici pe moarte. E adevărat că am ceva probleme de sănătate, că am fost la Viena, dar nu m-au gonit acasă, așa cum s-a scris, că nu ar mai avea ce să-mi facă. Analizele îmi ies din ce în ce mai bine și eu sunt foarte optimistă.
Nu am nicio legătură cu boala Ilenei Ciuculete. Are legătură cu ficatul, dar nu cu Ileana Ciuculete. În niciun caz nu am aceeași boală. E adevărat că fac un tratament naturist”, declara Denisa pentru „Acces Direct”.