Tânăra este evaluată de medici de specialitate
Agenții de pază ai mall-ului au urmărit-o de la distanță, asigurându-se că părăsește incinta fără a interveni direct. Ulterior, autoritățile au emis un comunicat oficial în care au clarificat situația.
„Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, cu privire la o femeie aflată într-un mall din municipiul Constanța, care nu ar fi purtat articole vestimentare, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele.
La data de 29 martie a.c., în jurul orei 18.50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la aspectele menționate mai sus. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat o femeie de 21 de ani care, în acel moment, purta obiecte de îmbrăcăminte și părea dezorientată și incoerentă în vorbire.
Persoana în cauză a fost internată în secția de psihiatrie a unei unități medicale”.
Având în vedere comportamentul acesteia, s-a luat decizia internării sale în secția de psihiatrie a unei unități medicale pentru o evaluare de specialitate. Autoritățile continuă să investigheze circumstanțele exacte ale incidentului și să stabilească eventualele cauze care au dus la acest comportament neobișnuit.