Potrivit acesteia, bebeluşii s-au născut la Maternitatea Giuleşti, însă nu au venit prin transfer la Spitalul "Grigore Alexandrescu", ci au fost aduşi de acasă.
"Ultimul bebeluş a venit pe 4 mai. Trei în total până acum - doi dintre ei cu manifestări cutanate care au stat doar două-trei zile şi s-au externat şi cel care a fost adus pe 4 mai are şi probleme respiratorii, cu hemocultură pozitivă, adică stafilococ în sânge. Ulterior am aflat că s-au născut la Giuleşti. Unul la aproximativ o lună de la naştere, altul la cinci zile şi ultimul la două săptămâni de la naştere. Toţi stafilococ auriu. Nu au fost transferaţi, au venit de acasă", a precizat Raluca Alexandru.
Anchetă la Maternitatea Giulești
Inspectori sanitari ai Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, însoţiţi de medici epidemiologi, vor verifica, între 8 şi 15 mai, la Maternitatea Giuleşti respectarea normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate actului medical, a normelor tehnice privind curăţenia, dezinfecţia şi sterilizarea, precum şi a normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale.
"Ministerul Sănătăţii a cerut Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti să verifice informaţia apărută la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie "Panait Sârbu" din Capitală, după ce la Spitalul de Urgenţă Copii "Grigore Alexandrescu" au fost internaţi doi copii infectaţi cu stafilococ auriu. Copiii au fost născuţi în perioada martie-aprilie 2019 la Spitalul de Obstetrică Ginecologie 'Panait Sârbu'. Astfel, în perioada 08.05-15.05.2019, la cererea Ministerului Sănătăţii, inspectorii sanitari ai DSPMB, însoţiţi de medici epidemiologi din cadrul Compartimentului Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli Transmisibile, vor verifica respectarea normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate actului medical, normelor tehnice privind curăţenia, dezinfecţia şi sterilizarea, precum şi a normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale", se arată într-un comunicat de presă al MS.
Potrivit sursei citate, DSPMB a solicitat Maternităţii Giuleşti să transmită până marţi informaţii referitoare la data internării mamelor, datele de naştere ale copiilor, tipul naşterii, diagnosticul la externare, data externării. Totodată, au fost solicitate măsurile instituite în ceea ce priveşte investigarea posibilului focar de stafilococie cu MRSA pentru copiii născuţi în perioada 25 martie - 30 aprilie.
Au fost solicitate spitalului rezultatele testelor efectuate în cadrul autocontrolului, în secţiile de neo-natologie, obstetrică-ginecologie, bloc operator, sterilizare şi biberonerie, precum şi rezultatele testării personalului privind portajul.
"Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" a solicitat DSPMB date referitoare la copiii născuţi prin operaţie cezariană în intervalul 25.03.2019 - 30.04.2019, cu posibile infecţii stafilococice (MRSA), apărute după externarea lor din maternitate şi internaţi ulterior în alte unităţi sanitare", afirmă aceaşi sursă.
Totodată, DSPMB a cerut unităţilor sanitare publice şi private să comunice dacă s-au prezentat/internat copii născuţi în perioada 25 martie - 30 aprilie la Spitalul "Prof. Dr. Panait Sârbu" şi care aveau simptomatologie ce ar putea fi asociată infecţiei stafilococice cu MRSA.
"Din informaţiile primite până în prezent, în Spitalul "Grigore Alexandrescu" au fost internate două cazuri, dintre care unul a fost externat", se mai arată în comunicat.
Precizările făcute de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București
În urma informațiilor apărute în mass-media referitoare la presupusa infectare a trei nou-născuți cu o tulpină intraspitalicească de stafilococ auriu, la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Panait Sârbu", Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București face următoarele precizări:
Potrivit definiției Organizației Mondială a Sănătății, se consideră că este infecție nozocomială dacă pacientul se reinternează în primele trei zile de la externare.
Nici unul dintre cei trei bebeluși nu s-a reinternat în acest acest termen.
Unul dintre bebeluși s-a născut pe 29 martie și s-a internat la Spitalul Grigore Alexandrescu pe 22 aprilie, adică după 25 de zile. Bebelușul a fost externat pe 28 aprilie.
Un al doilea bebeluș din cei trei născuți la Maternitatea Giulești este în continuare internat la Spitalul Grigore Alexandrescu, cu suspiciuni de infectare cu stafilococ. El s-a născut pe 12 aprilie și s-a externat pe 15 aprilie din maternitate. La momentul externării, bebelușul a fost testat, culturile pe piele au fost negative, ceea ce înseamnă că era perfect sănătos. Ulterior, s-a prezentat la Spitalul Grigore Alexandrescu în data de 2 mai, adică după 21 de zile, cu sindrom febril.
Cel de-al treilea bebeluș s-a născut pe 23 aprilie și pe 25 aprilie s-a externat din maternitate. Pe 27 aprilie, a fost internat la Spitalul Grigore Alexandrescu, iar pe 6 mai a fost externat.
In acest moment, în cadrul Spitalului se desfășoară un control al Direcției de Sănătate Publică.
În mod curent, în Maternitatea Giulești se fac următoarele activități de curățenie și igienizare:
Măsuri generale:
Igienizare instrumentar, aparatură, săli de operație, ATI, saloane, săli de naștere;
Protecția personalului medical cu echipament specific;
Măsuri specifice de igienă și curățenie pentru mamă și copil;
Se face curățenie în spital de 3 ori pe zi;
De două ori pe lună, se face curățenie generală și dezinfecție în Blocul Operator, cu materiale autorizate de Ministerul Sănătății;
Personalul medical face de două ori pe an testarea portajului de stafilococ;
Săptămânal, se recoltează culturi de pe suprafețe, lenjerie, alimente, în medie, 150/lună;
Se verifică pe graficele de circulație a germenilor, întocmite de epidemiolog, apariția de germeni multirezistenți.
Măsuri speciale:
Toate pacientele efectuează exudat nazal și faringian/zona inghinală/axilă;
- Pacientelor programate pentru cezariană li se recoltează exudat nazal la internare;
- Dacă pacienta este depistată purtătoare de MRSA se inițiază decolonizarea acesteia, inclusiv se face un duș cu betadină;
- În fișa de internare a pacientei se completează toți pașii de igienizare parcurși;
- Din camera de gardă sau pe secții pacientele primesc o broșură informativă (educativă, cu infirmații elementare referiotarea la MRSA) pe care trebuie să o și semneze;
- Medicii curanți recoltează la 33 la sută din paciente, după o zi două de la internare și săptămânal de la pacientele cu internări mai lungi de o săptămână, culturi tegumentare pentru determinarea florei colonizate;
- Tuturor bebelușilor li se recoltează probe bacteriologice de pe tegumente.