În București, toate primăriile organizează spectacole de 1 Decembrie dar edilii spun că nu vor da nimic gratuit nici de mâncare, nici de băut. Primăria sectorului 4 are totuși o ofertă prin care vrea să rupă gura târgului:”dai un leu și mănânci fasole câtă vrei”.
La Alba Iulia va fi centrul distracției de Ziua Naţională, odată cu împlinirea a 99 de ani de la Unire. Se pregăteşte lansarea “Anului Centenar”, iar pentru asta”masa populară”aduce un număr record de porții ca să ajungă pentru toți. Anul acesta vor fi pregătite aproximativ 12.000 de porţii de fasole cu cârnaţi şi varză cu ciolan, servite în curtea unității militare din Piaţa Cetăţii, cu sprijinul soldaţilor. De pregătirea meniului se va ocupa chef Cătălin Scărlătescu, ajutat de alți 20 de chefi bucătari.
Cel mai bogat meniu va fi la Buzău. Consiliul Judeţean organizează un adevărat chiolhan în Parcul Crâng. Buzoienii vor avea la dispoziție 3.000 de porţii de fasole (2500 cu ciolan afumat şi 500 de post) desert la alegere, plăcintă cu brânză sau cu mere şi vin fiert. Pentru ca să nu se plictisească în timp ce mănâncă, va fi organizat un concert de muzică populară cu artişti locali. Autoritățile au anunțat și cât costă ”meniul gratuit”: 13,8 lei. Atât a suportat Consiliul Județean pentur fiecare porție
La Petroșani, de Ziua Națională, a devenit o tradiție acordarea preparatelor cu specific tradițional. Astfel, se vor servi 1600 de porții de fasole cu cârnați, în parcul central Carol Schreter. Va fi servită fasole de post, dar şi fasole cu ciolan pentru cei care nu ţin post. Pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României, consiliul local Petroşani a alocat suma de 30.000 de lei. acţiunile vor avea loc în Parcul Carol Schretter.
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat că municipalitatea va oferi şi în acest an fasole cu cârnaţi oamenilor care vor participa la manifestările de 1 Decembrie. Edilul a anunțat că vor fi împărțite 2500 de porții
Alba Iulia
Un ceremonial militar cu 25 de mijloace tehnice de luptă şi sprijin, Transportoare Amfibii Blindate şi Autospeciale de Geniu va fi organizat de 1 Decembrie la Alba Iulia. Pentru localnici şi turişti vor fi gătite 12.000 de porţii de fasole cu cârnaţi şi varză cu ciolan.
În oraşul în care acum 99 de ani a avut loc Unirea Transilvaniei cu România şi formarea României Mari, manifestările prilejuite de Ziua Naţională încep la ora 9.00 cu ceremonii militare de depunere de coroane şi jerbe cu flori, la monumentele mai multor oameni de stat: Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Regele Ferdinand I şi Regina Maria, dar şi la statuia lui Mihai Viteazul.
La ora 11.15, în faţa Sălii Unirii, clădire în care s-a hotărât şi semnat actul Unirii, are loc primirea Soliilor din Cetăţile de Scaun, iar cei prezenţi vor asculta mesaje emoţionante care vor aduce aminte de momentele petrecute la 1918.
De la ora 13.00 va avea loc un ceremonial militar pe acorduri de fanfară şi vor defila circa 300 de miliari şi 25 de mijloace tehnice de luptă şi sprijin, respectiv Transportoare Amfibii Blindate, Autospeciale de Geniu sau Autostaţii radio pentru subunităţile de transmisiuni.
Potrivit comandantul Colegiului Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, colonelul Marcel Domşa, parada militară a fost înlocuită cu un ceremonial militar.
”Ceremonialul militar dedicat aniversării zilei de 1 Decembrie este unul, spun eu, reprezentativ pentru Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne. Având în vedere faptul că în toate garnizoanele din ţară vor fi organizate evenimente, sigur că şi Alba Iulia este o garnizoană importantă şi în acest sens au fost stabilite de către Divizia 4 Infanterie Gemina, forţe care vor fi dislocate în Garnizoana Alba Iulia pentru a participa la acest eveniment. Pe lângă efectivele din Garnizoana Alba Iulia, vor mai participa efective ale MApN din garnizoanele Sebeş, Sibiu, Deva, Brad, iar din MAI, efective de la Târgu Mureş”, a spus Domşa.
Ca în fiecare an, ceremonialul se va desfăşura pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, iar în dispozitivul de defilare vor fi reprezentanţi ai Poliţiei, Jandarmeriei, Pompierilor, Armatei, Serviciului Român de Informaţii, Colegiului Naţional Militar ”Mihai Viteazul” şi ai Poliţiei Locale. Aceştia vor defila înarmaţi şi cu mijloace mobile.
Tot la orele prânzului vor fi gătite şi oferite gratuit localnicilor şi turiştilor 12.000 de porţii de fasole cu cârnaţi şi varză cu ciolan.Tradiţionala masă populară va fi oferită în acest an în mai multe puncte amenajate în curtea interioară a unităţii militare.
De la ora 14.30, pe Latura de Vest a Cetăţii Alba Carolina, vor începe spectacolele de muzică populară, la care sunt invitaţi să cânte mai mulţi artişti, între care Veta Biriş, Nicolae Furdui Iancu, Mirela Mănescu, Ioan Bocşa şi Ionuţ Fulea.
Ziua Naţională se va încheia cu un spectacol de artificii şi cu concertele susţinute de formaţiile Iris, Compact şi Holograf.
Cluj
Primăria Cluj-Napoca pregăteşte, pentru sărbătorirea zilei de 1 Decembrie, concerte susţinute de Andra şi Cargo în Piaţa Unirii, focuri de artificii în Piaţa Avram Iancu, dar şi o defilare, în premieră, a unui pluton de militari îmbrăcaţi în uniforme de epocă ale Armatei Române din Primul Război Mondial.
Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat corespondentului MEDIAFAX că municipalitatea a început, în luna noiembrie, instalarea iluminatului festiv pentru sărbătorile de iarnă, care va fi aprins în 1 Decembrie, costul acestuia ridicându-se la peste 1,8 milioane de lei.
”Programul manifestătorilor de Ziua Naţională a României include concerte susţinute în Piaţa Unirii de Andra, Cargo, dar şi focuri de artificii în Piaţa Avram Iancu. De asemenea, în cadrul ceremoniei oficiale de marcare a Zilei Naţionale a României va defila un pluton de militari echipaţi în uniforme de epocă ale Armatei Române din Primul Război Mondial. De asemenea, vor fi distribuite 7.000 de steguleţe tricolore şi baloane colorate în culorile roşu, galben şi albastru. La începutul lunii noiembrie s-a dat startul instalării iluminatului festiv pentru sărbătorile de iarnă, care va fi aprins în 1 Decembrie, costul acestuia ridicându-se la peste 1,8 milioane de lei. Culorile predominante ale luminiţelor ornamentale pe bază de LED sunt alb cald, cu influenţe de alb rece”, au spus sursele citate.
Bistriţa
Pe 1 decembrie, în Bistriţa vor avea mai multe manifestări culturale, concerte de muzică populară, dar şi simfonică, organizate de instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud dar şi a Primăriei Bistriţa.
Evenimentele prilejuite de Ziua Naţională vor debuta la ora 14.30 cu un ceremonial militar, depuneri de corane de flori şi o paradă militară.
Tot pe 1 decembrie, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a pregătit, după retragerea cu torţe a militarilor bistriţeni, programată de la 17:00, şi aprinderea luminilor de Crăciun, în Piaţa Petru Rareş.
Va fi organizat un târg de produse tradiţionale şi degustare de preparate realizate după reţete culinare specifice judeţului, iar bistriţenii şi turiştii pot primi, pe 1 Decembrie, în centrul oraşului, porţii de fasole cu cârnaţi, oferite de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Timişoara
La Timişoara, autorităţile au pregătit pentru 1 Decembrie o paradă militară, un concert în aer liber susţinut de Inna şi focuri de artificii. De asemenea, va fi inaugurat oficial târgul de Crăciun şi se va aprinde iluminatul festiv de sărbători.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat că la ora 11.30, în faţa Palatului Administrativ începe parada militară, la care participă aproximativ 350 de soldaţi.
De asemenea, de la ora 19.00, timişorenii sunt aşteptaţi în Piaţa Victoriei, unde are loc deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediţii a Târgului de Crăciun, iar apoi se va aprinde iluminatul festiv de sărbători.
După un spectacol de muzică populară, pe scena amplasată în centrul Timişoarei vor susţine concerte Alina Eremia, Pragu’ de Sus şi Inna.
Seara se va încheia cu un foc de artificii.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au alocat pentru manifestările organizate de 1 Decembrie, pentru organizarea târgului de Crăciun şi a concertelor din centrul oraşului de Revelion suma de 800.000 de lei.
Arad
Ziua Naţională a României va fi sărbătorită, la Arad, cu o paradă militară, concerte de muzică populară şi uşoară în aer liber, precum şi proiecţii de filme, manifestările urmând să se desfăşoare în centrul oraşului.
Manifestările organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României vor începe, la Arad, la ora 11.00, când vor fi depuse coroane la Monumentul Eroilor din Piaţa Avram Iancu şi va fi intonat imnul de stat. În jurul orei 12.00, arădenii vor asista la o paradă militară.
De la ora 19.00, Primăria Arad organizează mai multe concerte de muzică populară pe scena amenajată în faţa Palatului Administrativ.
“Va avea loc un concert folcloric extraordinar la care au fost invitaţi să susţină recitaluri artişti din toate regiunile ţării: Zorica Savu şi Mihaela Petrovici (Banat), Cristina Turcu Preda (Oltenia), Florica Zaha (Bihor), Vladuţa Lupău (Maramureş), Angelica Flutur (Bucovina), Dinu Iancu Sălăjanu (Transilvania), Irina Loghin (Muntenia)”, transmit reprezentanţii Primăriei Arad.
De asemenea, în 2 decembrie, tot în faţa Palatului Administrativ, începând cu ora 19.00, vor avea loc concerte de muzică uşoară susţinute de Alex Velea şi Horia Brenciu. Totodată, la cinematograful Arta vor avea loc în 1, 2 şi 3 decembrie proiecţii de filme româneşti.
Oradea
Municipiul Oradea va fi împodobit pentru sărbătorile de iarnă cu 14 kilometri de ghirlande şi circa 300 medalioane şi figurine luminoase amplasate pe stâlpi, plase luminoase, tuneluri şi fântâni de lumini, care vor avea forme de brăduţi, fulgi de nea, steluţe, reni, oameni de zăpadă, iar în 1 Decembrie va avea loc o defilare militară.
Prefectura Bihor a anunţat că manifestările din Oradea dedicate Zilei Naţionale a României se vor desfăşura în Parcul 1 Decembrie, la statuia Oraşului Român, unde se va desfăşura o slujbă religioasă, alocuţiuni, festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori la monument şi defilarea detaşamentului militar de onoare.
De asemenea, potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, Târgul de Crăciun din municipiu, va fi deschis şi va funcţiona pe două amplasamente, în Piaţa Unirii şi în Cetatea Oradea.
“În Piaţa Unirii, sub sloganul, târgul va fi deschis între 30 noiembrie – 31 decembrie 2017, iar în Cetatea Oradea, sub sloganul, între 8 – 17 Decembrie 2017”, se arată în comunicat.
Satu Mare
Ziua Naţională a României va fi sărbătorită, la Satu Mare, prin ceremonii de depuneri de jerbe şi coroane de flori, un concert de muzică folk şi populară. Localnicii şi turiştii pot primi vin fiert şi fasole cu cârnaţi.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Satu Mare va avea loc, pe 1 Decembrie, un ceremonial militar şi religios în cadrul căruia vor fi rostite alocuţiuni.
”Vineri, 1 decembrie 2017, la Satu Mare vor avea loc manifestări organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României. Programul manifestărilor de 1 Decembrie prevede depuneri de jerbe la busturile lui Mihai Viteazul, Avram Iancu, I. C. Brătianu şi Iuliu Maniu, un ceremonial militar şi religios cu alocuţiun şi depuneri de coroane la statuia lui Vasile Lucaciu, dar şi un program artistic cu interpreţi de muzică folk, populară Casa de Cultură a Sindicatelor. Va avea loc şi un moment culinar tradiţional în care voluntarii Crucii Roşii vor servi în Piaţa 25 Octombrie vin fiert şi fasole cu cârnaţi. În cursul serii este programată retragerea cu torţe a militarilor”, se arată în documentul citat.
De asemenea, Primăria Satu Mare a decis amplasarea unui patinoar cu o suprafaţă de 600 mp în Piaţa 25 Octombrie unde va funcţiona Târgul de Crăciun, iar în jurul acestuia vor fi amplasate căsuţe de lemn în care se va vinde vin fiert, ceai şi produse de sezon.
Reprezentanţii Primăriei Satu Mare au precizat că Târgul de Crăciun va funcţiona în perioada 30 noiembrie 2017 – 7 ianuarie 2018.
În 1 Decembrie este programat un spectacol festiv dedicat Zilei Naţionale susţinut de Asociaţia Cultural – Patriotică ”Avram Iancu”.
Braşov
Ziua Naţională debutează la Braşov cu tradiţionalele defilări din Piaţa Sfatulului, urmate de un show aviatic susţinut de Aeroclubul Ghimbav. Apoi, la Hora Unirii sunt invitaţi să se prindă toţi braşovenii. Chiar şi vestiţii Juni Braşoveni vor juca hora lor veche în Piaţa Unirii din Prund, eveniment ce va fi precedat de un Te Deum şi depunere de coaroane la Monumentul Eroului Necunoscut.
Anul acesta, festivitatea de defilare va avea loc în Piaţa Sfatului, iar după acest moment, deasupra Pieţei Sfatului vor survola câteva avioane de la Aeroclubul Ghimbav.
”Vor fi defilări ale Regimentului 2 Vânători de Muinte, Garnizoanei Braşov, dar şi ale celor de la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă“. Vom avea şi Hora Unirii în Piaţa Sfatului, iar în Piaţa Unirii vor fi organizate evenimente ale Junilor Braşoveni. Vom avea şi un show aviatic, în funcţie de vreme“, a declarat Marian Rasaliu, prefectul judeţului Braşov.
Consiliul Judeţean a pregătit şi un spectacol de folclor, cu intrarea gratuită, la Centrul Cultural Reduta. Artiştii de muzică populară Cornelia Radocea, Andreea Jitea, Doru Pop şi Mugurel Grama, alături de Orchestra Populară ”Ţara Bârsei”, Ansamblul Folcloric ”Poieniţa”şi Ansamblul ”Crai Nou” al Palatului Copiilor Braşov vor susţine un concert de la ora 12.30.
Festivităţile se vor încheia în Piaţa Unirii cu un eveniment organizat de Junii Braşovului. Un sobor de preoţi de la parohia Bisericii Sfantul Nicolae din Scheii Braşovului va susţine un serviciu religios pentru a cinsti memoria eroilor neamului, Te Deum.
La Braşov, bugetul pentru organizarea evenimentelor de 1 decembrie este 15.000 de lei, contribuţia municipalităţii, iar Consiliul Judeţean Braşov contribuie, de asemenea, cu suma de 15.000 de lei.
Mureş
Ceremonii militare şi religioase, defilarea Gărzii de Onoare şi parada portului popular se regăsesc în programul Zilei Naţionale a României, la Târgu Mureş.
Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României încep, la Târgu Mureş, de la ora 11.45, cu realizarea dispozitivului Gărzii de Onoare, întâmpinarea persoanelor oficiale şi intonarea Imnului naţional.
De la ora 12.00 va avea loc paraşutarea drapelului naţional al României, iar de la ora 12.15 va avea loc oficierea serviciului religios.
Defilarea Gărzii de Onoare şi a tehnicii are loc de la ora 12.55, iar zece minute mai târziu începe parada portului popular, în Piaţa Trandafirilor din Târgu Mureş.
”Parada este organizată în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale şi va începe imediat după defilarea Gărzii de Onoare. Prin centrul municipiului vor prezenta cele mai frumoase porturi populare grupuri reprezentative din oraşele şi comunele judeţului Mureş. Moderatorul evenimentului va fi Nicu Mihoc, actor şi director artistic al Companiei Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş iar actriţa Cristina Holtzli va susţine un moment artistic”, potrivit CJ Mureş.
De la ora 13.30, pe scena amplasată în Piaţa Teatrului va avea loc un concert extraordinar de cântece patriotice şi cântece de joc ”Medalioane folclorice pentru zonele reprezentative ale României” susţinut de cunoscuţi artişti mureşeni alături de invitaţi din patru zone istorice ale ţării.
Evenimentul va fi deschis de 100 de copii coordonaţi de solista Iulia Maier şi Grupul Vocal ”Cununa Cântecului”.
Covasna
Manifestările prilejuite de Ziua Naţională încep, la Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, cu o slujbă de Te Deum şi vor continua cu ”Marşul Unirii”, în cadrul căruia mai mulţi militari, reprezentanţi ai ISU, ai Armatei, ai Poliţiei şi ai Jandarmeriei defilează în faţa participanţilor.
Reprezentanţii Prefecturii Covasna au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că de 1 Decembrie vor mai avea loc ceremonii militare şi religioase, demonstraţii aviatice, cu paraşutişti, dar şi tradiţionalul bal la care şi-au anunţat prezenţa peste 260 de persoane, oficialităţi şi simpli cetăţeni.
De asemenea, un alt moment inclus în program este Hora Unirii, în cadrul căruia oficialităţile şi cetăţeni se vor prinde într-o horă imensă.
Harghita
Evenimentele organizate de 1 Decembrie încep, la Miercurea Ciuc, cu o expoziţie despre Marea Unire, la Muzeul Oltului şi Mureşului şi continuă, la ora 14.00, cu un ceremonial militar şi religios de comemorare a Eroilor Neamului Românesc.
De asemenea, de la ora 17.00 are loc un spectacol festiv, la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar la ora 19.30 un ceremonial de retragere cu torţe al efectivelor militare din Garnizoana Miercurea Ciuc, pe platoul din faţa Palatului Administrativ.
Sibiu
Un spectacolul devenit tradiţional al Ansamblului Folcloric Profesionist ”Cindrelul Junii-Sibiului, la Sala Transilvania, şi retragerea cu torţe sunt cele mai importante evenimente care se vor desfăşura 1 Decembrie, la Sibiu. Vor avea loc şi vernisaje sau expoziţii de tehnică militară.
La ora 9 este programat Onorul înaintaşilor Marii Uniri, la Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel, la ora 10.00 se depun coroane la sediul fostului Consiliu Dirigent din Transilvania, iar la ora 11.00 va avea loc defilarea gărzii de onoare şi a trupelor, precum şi o expoziţie de tehnică militară, în parcarea Teatrul Naţional „Radu Stanca”. La Cercul Militar vor fi prezentate armamentul şi tehnica militară.
La ora 12.00, la Muzeul Asociaţiunii ASTRA, va avea loc manifestarea „150 de ani de la înfiinţarea Bibliotecii Academiei Române” – expoziţie de documente din colecţiile speciale ale Bibliotecii Astra Sibiu.
La ora 12.30, este programată expoziţia fotodocumentară şi proiecţie de film, la Cercul Militar.
Spectacolul susţinut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul Junii-Sibiului”, de la Sala Transilvania începe la ora 15.00, accesul fiind liber, în limita locurilor disponibile.
La ora 17.00, are loc retragerea cu torţe, organizată de structurile din cadrul Sistemului Naţional de Apărare şi Ordine Publică, pe traseul Cercul Militar - Sala Transilvania - Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.
De la ora 19.00, sibienii vor putea participa la concert simfonic susţinut de orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu. Şi aici, accesul este gratuit, pe baza invitaţiilor ridicate anterior de la sediul Filarmonicii, în limita locurilor disponibile.
Brăila
La Brăila, autorităţile au pregătit spectacole şi un târg al meşterilor populari, dar şi ceremonii militare pentru a marca Ziua Naţională a României. Tot vineri, va fi deschis în mod oficial iluminatul festiv.
Prefectura şi Garnizoana Brăila organizează, de 1 Decembrie, manifestări dedicate Zilei Naţionale, care vor culmina cu o paradă militară. În cadrul evenimentului, brăilenii care se vor afla în Piaţa Independenţei vor primi, gratuit, porţii de fasole cu ciolan.
Tot pe 1 Decembrie, în centrul oraşului Brăila va fi inaugurat Târgul de Iarnă. Timp de 10 zile, în parcarea de lângă Palatul Administrativ vor fi 20 de căsuţe de lemn unde îşi vor expune marfa meşteri populari din România şi din Republica Moldova.
De Ziua Naţională, la Brăila va avea loc şi o Paradă a Colindătorilor. Conform programului anunţat de Primărie, alaiul va porni din cartierul Viziru şi va merge pe Calea Călăraşilor, până în Piaţa Independenţei.
Seara, primarul Marian Dragomir va aprinde luminile de sărbătoare de pe străzile municipiului Brăila. Ceremonia va avea loc în Piaţa Independenţei acolo unde va fi amplasată şi o scenă pentru concerte.
În perioada 1 – 10 decembrie, în cadrul Târgului de Iarnă, zeci de artişti din toată ţara şi din Republica Moldova vor urca pe scena construită de Primărie. Ansamblul Baştina Străşeni din Republica Moldova şi Ansamblul profesionist de muzică şi dans popular „Izvoraşul” al Palatului Culturii „Nicolae Botgros” din Cahul se află printre invitaţii speciali.
Primăria municipiului Brăila a anunţat că pentru evenimentele organizate de municipalitate a fost alocată suma de 60.000 de lei.
Galaţi
Ceremonii religioase şi militare, spectacole şi un târg al meşterilor populari vor avea loc, în municipiul Galaţi, cu ocazia Zilei Naţionale a României şi a Sărbătorii Sfântului Andrei, ocrotitorul spirtual al oraşului.
În perioada 30 noiembrie - 3 decembrie, la Galaţi au loc manifestări religioase, militare şi de divertisment.
În 1 Decembrie, Prefectura şi Garnizoana Galaţi organizează manifestări dedicate Zilei Naţionale a României. Acestea încep cu un „Te Deum" la Catedrala Arhiepiscopală, ce va fi urmat de un ceremonial militar şi religios la Mausoleul Eroilor din Cimitirul Eternitatea.
Pe esplanada Prefecturii din Galaţi vor mai fi un ceremonial cu paradă militară, precum şi exerciţii demonstrative de intervenţie în situaţii deosebite.
Primăria municipiului Galaţi a anunţat că pentru evenimentele organizat în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie a fost alocată suma de 625.233,53 lei fără TVA.
Botoşani
Pentru 1 Decembrie, Primăria Botoşani a pregătit 1.000 de porţii de fasole cu cârnaţi şi vin fiert, care sunt preparate la cantina de ajutor social, cu bani din sponsorizări.
Prefectura Botoşani a comandat 800 de steguleţe tricolore care vor fi împărţite celor prezenţi la parada militară, iar Consiliul Judeţean Botoşani vine cu un program artistic susţinut de Orchestra ”Rapsozii Botoşanilor”.
Evenimentele dedicate Zilei Naţionale debutează vineri, la ora 9.30, cu ceremonia militară în Centrul Vechi al oraşului, odată cu constituirea detaşamentului de onoare, format din plutoane de militari de la Unitatea Militară 01251 Botoşani, Unitatea Militară 01189 Botoşani, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
La ora 10:00 este programată întâmpinarea oficialităţilor şi interpretarea Imnului Naţional al României, urmat de oficierea unei slujbe religioase şi depunerea de coroane la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial.
De la ora 11:00 este programată defilarea detaşamentului de onoare, iar de la ora 14.00, în faţa sediului Prefecturii, va avea loc un spectacol susţinut de Orchestra ”Rapsozii Botoşanilor” şi soliştii acesteia.
Iaşi
La Iaşi, ceremoniile dedicate Zilei Naţionale nu mai au loc în Piata Unirii, anul acesta, ci în Piata Palatului Culturii. Ceremoniile începe de la ora 10.
”Am adus un element de noutate în desfăşurarea manifestărilor dedicate Zilei Naţionale, din dorinţa de a clarifica anumite momente istorice din viaţa acestui oraş. Astfel, aniversarea zilei de 1 decembrie o vom face în faţa Palatului Culturii, în zona în care, pe parcursul anului, se desfăşoară mai multe evenimente, inclusiv cele dedicate cinstirii memoriei celor care s-au jertfit în decembrie 1989. Momentul aniversar va fi însoţit şi de o paradă militară, motiv pentru care îi mulţumesc public ministrului Apărării Naţionale, domnul Mihai Fifor, pentru că a inclus şi Iaşiul în rândul celor trei oraşe în care vor avea loc parade militare, alături de Bucureşti şi Alba Iulia”, a declarat primarul Iaşiului, Mihai Chirica,
La ora 10, la Iaşi va avea loc un concert de muzică populară, ”Noi suntem români”, la care vor cânta Constantin Bahrin, David Simion, Claudia Martinică, Ştefan Pintilie.
Va urma o slujbă oficiată de înalţii prelaţi ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Episcopiei Romano – Catolice, iar oficialităţile prezente vor susţine discursuri de pe scena amplasată lângă statuia domnitorului Ştefan cel Mare. Vor fi depuse coroane de flori, iar mai apoi va începe parada militară.
La ora 12 va începe partea a doua a concertului de muzică populară, când vor cânta Olimpia Nistor, Cristinel Iordăchioaia, Nina Cuciuc şi Ştefan Deaconiţa.
Tot la 12 vor fi servite şi 5.000 de porţii de fasole de post, cârnaţi, ceai şi vin fiert.
La ora 17.00 se vor aprinde luminile de Crăciun, iar ieşenii vor putea urmări şi retragerea cu torte a militarilor Brigăzii 15 Mecanizate “Podu Înalt”, pe traseul Muzeul Unirii – Pietonalul Ştefan cel Mare – Palatul Culturii.
Evenimentele dedicate Zilei Naţionale se vor încheia cu proiecţii de lumină pe un drapel montat pe turnul Palatului Culturii, în timpul intonării imnului naţional de către fanfara militară.
Târgu Jiu
Un ceremonial militar şi religios va avea loc, vineri, de la ora 10.00, în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu, în judeţul Gorj. Va fi intonat Imnul de Stat al României, iar un sobor de preoţi va susţine un Te Deum. Manifestarea va continua cu intonarea Imnului Eroilor şi cu o festivitatea de depunere de coroane.
Elevii Palatului Copiilor din Târgu-Jiu vor susţine un minispectacol, iar Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului” va pune în scenă un moment muzical-coregrafic intitulat ”Noi suntem români”, avându-l ca invitat special pe solistul de muzică populară Robert Târnăveanu.
Seara, în centrul oraşului, de la ora 17, va avea loc un spectacol susţinut de Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu, iar de la ora 18.00 trupele Kosar şi Direcţia 5 vor fi alături de târgujieni la inaugurarea iluminatului festiv cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Constanţa
Constănţenii nu vor avea parte de manifestări deosebite organizate cu ocazia Zilei Naţionale, câteva sute de militari, pompieri şi jandarmi urmând să participe la o ceremonie organizată în faţa Prefecturii Constanţa.
De altfel, în ultimii peste 10 ani, nici Prefectura şi nici Primăria Constanţa nu au alocat bani şi nu au organizat festivităţi speciale de 1 Decembrie, participând, ca invitaţi ori coorganizatori, la evenimentele pregătite de Forţele Navale.
Şi în acest an, pentru cinstirea memoriei eroilor căzuţi pentru independenţa şi suveranitatea ţării, începând cu ora 09.00, la Monumentul Eroilor căzuţi în Primul Război Mondial din Cimitirul Central va avea loc un ceremonial militar şi religios, unde se vor depune coroane de flori. Sunt invitaţi să participe şefi ai autorităţilor publice judeţene şi locale, reprezentanţi diplomatici acreditaţi la Constanţa, parlamentari, comandanţi ai structurilor teritoriale ale MAI şi MApN, şefi ai serviciilor publice deconcentrate, ai companiilor naţionale şi regiilor autonome.
Vor fi depuse coroane de flori şi la monumentele eroilor din celelalte localităţi ale judeţului.
Ulterior, peste 500 de militari, cu aproximativ 60 de mijloace tehnice de luptă şi intervenţie, din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne vor participa la ceremonia militară dedicată Zilei Naţionale a României.
”Activităţile organizate în cooperare cu Primăria, Prefectura şi Consiliul Judeţean Constanţa, se vor desfăşura vineri, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, pe Bulevardul Tomis, în faţa Prefecturii Constanţa”, au anunţat reprezentanţii Statului Major al Forţelor Navale.
Circulaţia rutieră va fi restricţionată pe Bulevardul Tomis, de la Capitol până la sensul giratoriu - ”Lupoaică”, iar peste 100 de jandarmi, poliţişti şi pompieri militari vor asigura măsurile de ordine publică la festivităţi.
De asemenea, de Ziua Naţională toate navele militare vor arbora Marele Pavoaz, iar navele comerciale, atât cele româneşti, cât şi cele străine, ancorate în Portul Constanţa vor ridica steagul României.
Prahova
Primăria Ploieşti anunţă că de 1 Decembrie vor fi organizate ceremonii militare, dar şi momente artistice. Acestea se vor desfăşura pe Bulevardul Republicii, în dreptul monumentului domnitorului Mihai Viteazul.
Manifestările încep la ora 9.30, cu defilarea Gărzii de Onoare.
După oficierea unui serviciu religios, vor fi depuse coroane de flori, iar de la ora 11 va avea loc o paradă militară, urmată de un concert al artiştilor de la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploieşti, Casa de Cultură I.L. Caragiale şi Teatrul Toma Caragiu.
Trei mii de porţii de fasole cu cârnaţi vor fi pregătite pentru cei care participă la manifestările de 1 Decembrie, mâncarea urmând să fie servită în Piaţa Mihai Viteazu.
Costurile pentru organizarea zilei de 1 Decembrie, respectiv plata pentru coroanele depuse şi pentru mâncare, sunt suportate de Primăria Ploieşti, fiind în valoare de aproximativ 2.000 de lei, potrivit reprezentanţilor instituţiei.
La ora 18.00, va avea loc tradiţionala retragere cu torţe, pe traseul Palatul Administrativ - zona de Nord a oraşului.
Argeş
Manifestările de Ziua Naţională, din Piteşti, judeţul Argeş, încep, vineri, la ora 10.00, cu un ceremonial militar şi religios, depunere de coroane, jerbe şi buchete de flori la Monumentul Eroilor, de pe strada Crinului.
Va fi organizată o paradă militară, iar după-amiază are loc vernisajul Expoziţiei Internaţionale de Caricatură KRAGUJEVAC 2017.
De la ora 18.00, în Piaţa Primăriei Municipiului Piteşti va avea loc un recital al fanfarei militare, iar după intonarea Imnului de Stat al României va fi aprins iluminatul de sărbători şi bradul de Crăciun.
Seara se va sfârşi cu un foc de artifici, jocuri de lasere şi confetti, repcum şi de un concert al trupei Carla’s Dreams.
Buzău
Ziua Naţională a României va fi marcată la Buzău prin defilarea Gărzii de Onoare şi de muzică de fanfară.
De asemenea, va fi organizat şi un spectacol de muzică populară, invitaţii fiind din ţară şi de peste hotare.
În seara de 1 Decembrie, Primăria Buzău va aprinde şi iluminatul de sărbători.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei, toate evenimentele care vor fi organizate în luna decembrie vor costa aproximativ 200.000 de euro.
Olt
În municipiul Slatina, din judeţul Olt, Ziua Naţională a României va fi serbată la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în centrul oraşului, iar seara va fi inaugurat Târgul de Crăciun şi iluminatul festiv.
Manifestările de 1 Decembrie vor începe vineri dimineaţa, când va avea loc un ceremonial militar-religios, în zona statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Pe durata evenimentului, angajaţii primăriei vor distribui 2.000 de steguleţe tricolore, tot atâtea cocarde şi 400 de fulare tricolore, potrivit viceprimarului Slatinei, Gigi Vîlceleanu.
După acest moment, cei prezenţi vor fi invitaţi să guste din deja tradiţionala fasole cu cârnaţi, municipalitatea pregătind 2.000 de porţii. Buna dispoziţie va fi asigurată de artiştii Ansamblului Profesionist ”Doina Oltului”, care vor urca pe scena amplasată pe Esplanadă.
Seara, în jurul orei 17.30, primarul Slatinei Emil Moţ va inaugura Târgul de Crăciun şi va aprinde iluminatul festiv al oraşului. La deschiderea târgului va concerta Ducu Bertzi, alături de band-ul său.
20 de căsuţe de lemn sunt puse la dispoziţie comercianţilor în cadrul Târgului de Crăciun. Lângă bradul de pe esplanadă va fi amplasată şi ”Căsuţa lui Moş Crăciun”, unde cei mici îl vor putea întâlni pe Moşul.
Primăria Slatina a alocat un buget de 57.000 lei pentru ziua de 1 Decembrie.