ŞCOLI ÎNCHISE. Școlile vor fi închise atât marți, 27 februarie, cât și miercuri, 28 februarie, în județele Brăila și Olt.
Școli închise în sudul țării
De asemenea, marți, 27 februarie, cursurile sunt suspendate în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județele Dolj, Constanța, Giurgiu (cu excepția grădinițelor cu program prelungit din municipiul Giurgiu), Ilfov și Teleorman, dar și în București.
Autostrada Soarelui, închisă între Constanţa şi Cernavodă. Este viscol infernal! (VIDEO)
Tot marți, 27 februarie, nu se va organiza activitate didactică în 17 școli din mediul rural din județul Mehedinți și în 14 unități școlare din județul Călărași.
Ninsori și viscol în jumătatea de sud, ger puternic în toată țara. Harta completă a codurilor
ŞCOLI ÎNCHISE. MEN reaminteşte că, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene şi/sau Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar.
ŞCOLI ÎNCHISE. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor şcolare. În cazurile de faţă, orele de curs vor fi recuperate conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învăţământ, cu aprobarea inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv ISMB.