Curtea Constituțională a României a validat referendumul național din 26 mai inițiat de președintele Iohannis. Tododată, CCR a respins și cele cinci contestații referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului din 26 mai.
Într-una dintre contestații era solicitată anularea decretului 420 din 25 aprilie 2019, semnat de președintele Klaus Iohannis, pentru organizarea referendumului din 26 mai. Totodată, cererea viza și infirmarea rezultatelor referendumului național.
Pe 14 iunie, președintele Curții Constituționale Valer Dorneanu a transmis o solicitare către BEC în care a cerut lămuriri referitoare la listele pentru referendumul din 26 mai. Dorneanu a întrebat, printre altele, de ce numărul votanților nu a fost identic la cele două întrebări.
BEC i-a răspuns președintelui CCR, precizând că numărul diferit de alegători la cele două întrebări de la referendum se datorează unei erori generate de formularea ambiguă a Legii 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.
BEC mai spune că unele diferențe de cifre ale alegătorilor care au răspuns la întrebările la referendum au avut drept cauză greșeala unora dintre Birourile Electorale Județene în înscrierea pe liste, respectiv BEJ Constanța, Neamț și Vâlcea.
Potrivit datelor finale centralizate de BEC, la referendumul pe teme de justiție, din 7.922.591 de participanți, 6.459.383 de răspunsuri au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție. De asemenea, la întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare, 6.477.865 de răspunsuri au fost favorabile.
La referendumul de pe 26 mai, cetățenii au fost chemați să se pronunțe prin „Da” sau „Nu” cu privire la întrebările: 1. „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?” 2. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”.