Un primar de comună din Maramureș a renunțat prin declarație notarială la pensia specială pe care ar urma să o primească în urma adoptării Codului Administrativ de către Guvern.
Lucian Morar, primar PMP în orașul Ulmeni (jud. Maramureș), a renunțat prin declarație notarială la pensia specială pe care ar urma să o primească în urma adoptării Codului Administrativ de cătree Guvern pe 5 iulie, prin ordonanță de urgență.
Apreciind că indemnizația pentru limită de vârstă care se acordă foștilor primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene este un furt, Morar cere președintelui CJ Maramureș, Gabriel Zetea (PSD) și primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, să facă un gest similar.
„Pe data de 8 iulie 2019 am semnat în fața unui notar public hârtia prin care am autentificat că eu renunț la pensia specială pe care o consider un furt. Astfel, prin încheierea de autentificare nr. 2439, eu, Lucian Morar, luând în considerare intrarea în vigoare, la data de 01.01.2020, a prevederilor art. 210 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, în calitatea mea de primar al orașului Ulmeni, județ Maramureș, declar pe propria răspundere și în deplină cunoștință de cauză că renunț de bunăvoie, definitiv și irevocabil la dreptul conferit de lege privind indemnizația lunară pentru limită de vârstă (pensia specială) de care aș putea beneficia în urma mandatelor de primar și de vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș. Am dorit să dau această declarație pentru a fi luată în considerare la calcularea drepturilor mele bănești sau oriunde va fi nevoie", a spus Lucian Morar, într-un comunicat de presă dat publicității miercuri și prezentat de G4media.
Morar afirmă că pensiile trebuie acordate doar pe baza principiului contributivității și cere celorlalți aleși locali din Maramureș să facă un gest similar.