Actual· 2 min citire

Semnal de ALARMĂ privind efectele pandemiei de coronavirus. Beatrice Mahler: Este o presiune mare și pentru pacientul non-COVID

Beatrice Mahler, managerul Marius Nasta

Beatrice Mahler, managerul Marius Nasta

Scris de Dana Bărăgan Publicat: 12 mar. 2021, 11:48

Managerul Institutului „Marius Nasta” din Capitală, medicul Beatrice Mahler, susține că toate paturile din instituția medicală, atât în zona COVID cât și non-COVID, sunt în prezent ocupate, arătând că, în ultimele zile, s-a observat un număr mare de pacienți care se prezintă la spital cu cancere pulmonare și tuberculoză, ambele în „forma extinsă”.

„Trăim în aceste zile ceva ce anul trecut nu am întâlnit la camera de gardă. Era presiunea foarte mare pentru pacientul COVID, dar acum este și pentru pacientul non-COVID și acest lucru este deja un efect secundar al anului 2020, anul pandemie”, a afirmat Mahler, pentru Agerpres.ro.

În opinia sa, numărul crescut de infectări cu virusul SARS-CoV-2 din ultimele zile este cauzat, în principal, de prezența tulpinii britanice, care are transmitere comunitară, și despre care știm că este mult mai contagioasă.

„Din informațiile care vin de la pacienții care sunt la Marius Nasta, în momentul în care unul din membrii familiei este bolnav întreaga familie ajunge să fie infectată. Un alt punct de vedere – probabil că lumea a obosit să respecte reguli. Este normal ca, după o perioadă în care am văzut și am anunțat o scădere a numărului de cazuri și ne-am bucurat cu toții de această evoluție a pandemiei în luna februarie, impunerea de noi restricții și de reguli duce la o limitare a respectărilor și acest lucru este extrem de periculos pentru că transmiterea extrem de intensă a virusului face ca numărul de cazuri să crească”, a mai spus medicul.

Mobilitatea crescută a „unor categorii de persoane” este, potrivit lui Mahler, un alt factor de transmitere extinsă a COVID-19.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News