Actual· 1 min citire

Nelu Tătaru: După controlul la Ministerul Sănătății, vom decide dacă îl chemăm pe Vlad Voiculescu la comisia parlamentară

Nelu Tataru/foto: INQUAM

Nelu Tataru/foto: INQUAM

Publicat16 mar. 2021, 16:16
Actualizat16 mar. 2021, 16:39

Președintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților și fostul ministrul al Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat marți că după analiza Corpului de control al premierului pe tema publicării datelor despre testări și vaccinări se va decide dacă ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, va fi chemat la audieri în Parlament pe acest subiect.

Întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă intenționează să îl cheme pe Vlad Voiculescu, actualul ministru al Sănătății, la audieri în comisie în urma publicării de către Ministerul Sănătății a datelor despre testări și vaccinare, Tătaru a spus: "Și noi avem anumite sesizări în acest sens, dar, după cum știți, este Corpul de control al prim-ministrului la Ministerul Sănătății. După ce se va termina acest control vom avea și noi o evaluare și vom decide dacă îl chemăm la comisie".

Nelu Tătaru a menționat că un consilier onorific nu poate avea acces la parole care aparțin unui secretar de stat, pentru că un astfel de consilier "are alte atribuții" și "nu are o fișă de post".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News