Michael Flatley, starul dansului irlandez cunoscut publicului din România pentru spectacolul „Lord of the Dance”, a fost diagnosticat cu o formă „agresivă” de cancer. Potrivit anunțului postat pe contul de Instagram al artistului, acesta a suferit deja o intervenție chirurgicală "și se află în grija unei echipe excelente de medici”, informează „The Guardian”.
Postând o fotografie cu Michael Flatley privind marea, echipa sa precizează că nu va mai face niciun alt comentariu pe marginea acestui subiect și cere oamenilor să se roage și să-i dorească binele.
Reamintim că Michael Flatley a devenit celebru după o interpretare de șapte minute în timpul concursului Eurovision din 1994.
Artistul a devenit celebru datorită calităților sale extraordinare, fiind cunoscut mai ales pentru spectacolele de teatru create, printre care „Lord of the Dance”, „Feet of Flames” și „Celtic Tiger”.
„Lord of the Dance” a avut un număr record de 21 de spectacole consecutive pe Wembley Arena. La acea vreme, la sfârșitul anilor 1990, picioarele lui Michael Flatley erau asigurate pentru 25 de milioane de lire sterline.
Dansatorul s-a retras din cauza unei accidentări după un spectacol în Las Vegas, de Ziua Sfântului Patrick, în martie 2017.
În vârstă de 64 de ani, Michael Flatley s-a născut în Chicago din părinți irlandezi care au emigrat în SUA în 1947. A luat lecții de dans irlandez în oraș, iar mai târziu a făcut turnee cu grupul folk irlandez The Chieftains.