Extern· 1 min citire

Un preot a murit după ce a încercat să recreeze Învierea lui Iisus

Un preot a murit după ce a încercat să recreeze Învierea lui Iisus / Foto: Profi Media

Un preot a murit după ce a încercat să recreeze Învierea lui Iisus / Foto: Profi Media

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 26 aug. 2021, 09:04

James Sakara, pastorul bisericii Sion din Chadiza, Zambia, și-a convins congregația (organizație catolică alcătuită din clerici și laici) că ar putea învia în trei zile așa cum a făcut Iisus Hristos și le-a cerut credincioșilor să-l îngroape sub pământ.

Sakara a convins trei membri ai bisericii să asiste la "învierea" sa, ajutându-l să-i sape un mormânt, relatează adevarul.ro. Înainte de a-și pune planul în aplicare, acesta a citat din Biblie și le-a explicat enoriașilor că instrucțiunile lui Hristros către apostolii săi "să faceți acest lucru în amintirea Mea" se referă, de fapt, la Învierea Sa, nu doar la folosirea pâinii și a vinului la Sfânta Împărtășanie.

Astfel, cei trei enoriași ai lui Sakara i-au legat mâinile, apoi l-au îngropat de viu, lăsându-l sub pământ timp de trei zile. La întoarcere, după ce l-au dezgropat, l-au găsit fără viață și au încercat să-i facă inclusiv alte câteva ritualuri spirituale crezând că acestea o să-l învie. După mai multe eforturi în zadar, enoriașii au realizat că încercarea preotului de a recrea Învierea lui Iisus s-a dovedit "ineficientă".

Unul dintre cei trei membri ai bisericii care s-au oferit voluntari pentru a-l ajuta pe pastor cu experimentul, s-a predat poliției. Ceilalți doi au fost de negăsit, cel mai probabil să ascund de forțele de ordine.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern