Președintele Franței, Emmanuel Macron, a reacționat vineri seară după atacul armat în care au fost uciși trei kurzi, care a provocat proteste violente pe străzile din Paris.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a denunțat, vineri seară, "un atac odios" asupra etnicilor kurzi, în contextul incidentului armat din Paris, soldat cu trei morți și trei răniți. Mesajul său a venit după începerea protestelor violente pe străzile din Paris.
„Kurzii din Franța au fost ținta unui atac odios în inima Parisului. Suntem cu gândurile la victime, la persoanele care luptă să supraviețuiască, la familiile lor și la apropiați. Le suntem recunoscători forțelor de ordine pentru curaj”, a transmis Emmanuel Macron într-un mesaj postat pe Twitter.
Cel puțin trei persoane au fost ucise, iar alte trei au fost rănite, una fiind în stare gravă, în atacul armat comis vineri în Paris, conform noului bilanț raportat de autorități, iar la centrele etnicilor kurzi au fost aplicate măsuri suplimentare de securitate. Incidentul armat a avut loc la Centrul cultural kurd Ahmet Kaya din zona Enghien, în Arondismentul 10 al capitalei Franței.
Presupusul autor al atacului, un individ în vârstă de 69 de ani care a fost condamnat în trecut pentru două tentative de asasinat, a fost plasat în arest preventiv pentru asasinate și tentative de asasinare. Suspectul fusese eliberat din închisoare pe 12 decembrie și se afla sub control judiciar. Parchetul antiterorist din Paris așteaptă audierea suspectului pentru a putea stabili dacă acest caz intră în competența sa.
Ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, a declarat că este vorba de un atac xenofob.
"Nu se cunosc motivațiile exacte ale asasinului, dar în mod evident a acționat singur. Nu este clar dacă a vrut să asasineze aceste persoane doar pentru că erau de etnie kurdă, dar este evident că a vrut să atace străini", a declarat Gérald Darmanin.
Imediat după declarațiile ministrului de Interne, sute de persoane au început să protesteze în fața centrului kurd vizat de atac și au apărut confruntări violente cu forțele de ordine.