Extern· 2 min citire

În mijlocul tensiunilor NATO-Rusia, Coreea de Nord se joacă de-a războiul. A mai lansat 2 rachete

Kim Jong face „show” cu rachete balistice. Foto/Profimedia

Kim Jong face „show” cu rachete balistice. Foto/Profimedia

Publicat18 dec. 2022, 08:44
SursăRealitatea

Kim Jong Un pare să aibă un singur scop: să atragă atenția mapamondului asupra „marii” forțe nucleare a Coreei de Nord. Numai că, din cauza conflictului din Ucraina, tensiunile diplomatice la nivel internațional sunt la cote maxime, iar rachetele dictatorului puj jar pe foc.

Coreea de Nord a lansat duminică două rachete balistice în Marea Japoniei, la câteva zile după ce Phenianul a anunțat un test reușit al unui motor cu combustibil solid care are drept obiectiv dezvoltarea unui nou sistem de armament, relatează AFP și Reuters.

Statul major interarme sud-coreean a anunțat că a detectat rachetele balistice trase din zona Tongchang-ri, în provincia Phenianul de Nord, în direcția Mării de Est, numite și Marea Japoniei.

Rachetele au fost detectate între 11. 13 (02.13 GMT) și 12.05 (3.05 GMT).

"Armata noastră a întărit supravegherea și vigilența cooperând strâns cu SUA și menținând o stare de pregătire completă", a adăugat statul major interarme sud-coreean într-un comunicat.

Rachetele au zburat pe o distanță de circa 500 km, atingând o altitudine maximă de 550 km, potrivit Ministerului japonez al Apărării. Potrivit Reuters, este vorba despre două rachete cu rază medie de acțiune.

"Acest lucru amenință pacea și securitatea țării noastre, a acestei regiuni și a comunității internaționale și acest lucru este absolut inacceptabil", a declarat ministrul adjunct al apărării de la Tokyo, Toshiro Ino.

Această lansare intervine în contextul în care Phenianul a anunțat vineri seară că a testat "un motor cu combustibil solid de mare putere", pe care media de stat KCNA l-a calificat drept un test important "pentru dezvoltarea unui sistem de armament strategic de un nou tip".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern