Extern· 2 min citire

Harry și Meghan, audiați într-un proces de defăimare. Acuzațiile vin chiar din familie

Harry si Meghan (Profimedia)

Harry si Meghan (Profimedia)

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 8 feb. 2023, 15:14

Prințul Harry și soția sa Meghan Markle vor ajunge în fața unei instanțe de judecată, ca urmare a reclamațiilor privind afirmații defăimătoare făcute în cadrul interviului acordat celebrei prezentatoare Oprah Winfrey, în 2001. La vremea respectivă cuplul a ales să vorbească deschis, în fața întregii lumi despre familiile lor, viața la curtea regală și despre sănătatea mintală.

Procesul civil a fost intentat, în Statele Unite, de sora vitregă a actriței, potrivit BBC.

Samantha Markle o acuză pe Meghan de „defăimare și răspândire de informații false și vătămătoare”. Femeia s-a simțit umilită după celebrul interviu acordat de cuplul princiar prezentatoarei de televiziune Oprah Winfrey, în urmă cu doi ani.

Mai exact, reclamanta susține că a fost defăimată atunci când Meghan „a declarat în mod fals și cu rea intenție” că ea a crescut ca „un copil singur la părinți”, citează Agerpres.

Sora vitregă a lui Meghan a depus plângere în martie 2022, că Meghan. Ea a mai susținut că „declarațiile, care pot fi demonstrate că erau false și cu rea intenție” au fost făcute în fața unui public internațional. În respectivul document, consultat de agenția de presă PA News, Samantha Markle, care suferă de scleroză multiplă și se deplasează într-un scaun cu rotile, afirmă că interviul a fost vizionat de aproximativ 50 de milioane de persoane din 17 țări.

Astfel femeia spune că a simțit „umilință, rușine și ură la nivel mondial”. Mai mult decât atât, ea își acuză sora vitregă și că s-a folosit de „puternicele resurse ale operațiunii de PR a familiei regale” pentru a răspândi „minciuni la scară mondială” inclusiv despre tatăl lor, Thomas Markle, în cadrul „unei campanii premeditate de distrugere a reputației și credibilității lor”.

Samantha Markle este de părere că toată acea operațiune a fost realizată „pentru a conserva și a promova falsa poveste despre evoluția lui Meghan 'de la sărăcie la regalitate'”.

Procesul pentru defăimare intervine la puțin timp după ce prințul Harry a publicat volumul său de memorii, Rezervă, în luna ianuarie, dar și după ce cuplul Harry-Meghan a apărut într-un serial difuzat de Netflix la sfârșitul anului trecut.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern