Bilanţul victimelor în urma naufragiului unei ambarcaţiuni improvizate pe fluviul Congo la începutul acestei săptămâni se ridică la peste 100 de morţi şi persoane date dispărute.
51 de trupuri au fost recuperate, vineri seară, a precizat telefonic Nestor Magbado, purtător de cuvânt adjunct al guvernatorului provinciei Mongala (nord-vest), estimând la 69 numărul celor dispăruţi. Există 39 de supravieţuitori, a adăugat el.
#UPDATE More than 100 people are believed dead or missing in the sinking of a makeshift vessel on the Congo river, provincial authorities in the Democratic Republic of Congo said Saturdayhttps://t.co/HHdYz2LmbG
În absenţa vreunei mărturii din partea supravieţuitorilor, numărul celor dispăruţi este doar o estimare, a ţinut să precizeze acesta, având în vedere numărul de persoane care ar fi putut să încapă în respectiva ambarcaţiune, potrivit publicației The Wall.
Nu a fost o simplă ambarcaţiune, ci una compusă din nouă pirogi motorizate legate una de alta, a indicat Magbado, care consideră că supraîncărcarea şi vremea nefavorabilă explică acest naufragiu.