Coreea de Nord a testat, săptămâna aceasta, rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune și rachete balistice cu rază scurtă de acțiune într-o serie de lansări record de la începutul anului, a anunțat, vineri, presa de stat nord-coreeană.
Coreea de Nord a efectuat săptămâna aceasta un test de modernizare a sistemului de rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune și un test de confirmare a puterii unei ogive convenționale pentru o rachetă tactică sol-sol, potrivit agenției de știri nord-coreene KCNA.
Potrivit KCNA, Phenianul a testat marți rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune care au zburat deasupra Mării Japoniei și au lovit "insula țintă situată la 1.800 de km distanță".
Joi, Coreea de Nord a testat rachete balistice cu rază scurtă de acțiune care au lovit o "insulă țintă","demonstrând că puterea explozivă a ogivei convenționale este conformă cerințelor de proiectare", notează agerpres.ro.
Phenianul a efectuat un al șaselea test de la începutul anului, inclusiv rachete hipersonice, și a sugerat săptămâna trecută că ar putea relua testele nucleare și cu arme cu rază lungă de acțiune, care sunt suspendate printr-un moratoriu din 2017.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a vizitat de asemenea o fabrică de muniții. Într-o fotografie publicată de KCNA, Kim Jong Un strălucește în cunoscuta sa geacă lungă de piele neagră, înconjurat de oficiali în uniformă. El "a apreciat foarte mult fabrica care a realizat inovații colective și progrese semnificative în producția de arme importante".
Această serie de teste interzise a fost condamnată de comunitatea internațională și a determinat organizarea unei reuniuni cu ușile închise a Consiliului de Securitate al ONU.