Extern· 2 min citire

Atacatorul de la Tel Aviv, NEUTRALIZAT de serviciile de securitate israeliene

Atacatorul de la Tel Aviv, NEUTRALIZAT de serviciile de securitate israeliene

Atacatorul de la Tel Aviv, NEUTRALIZAT de serviciile de securitate israeliene

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 8 apr. 2022, 09:36

Serviciul de securitate internă israelian Shin Bet a anunțat, vineri dimineață, eliminarea autorului atacului sângeros comis, joi seara, în centrul Tel Aviv-ului, după circa nouă ore de căutări intense în care au fost implicați sute de membri ai forțelor de securitate.

Un atacator a deschis focul asupra clienților dintr-un bar de pe strada aglomerată Dizengoff, a spus poliția. Presa locală a relatat că cele mai multe dintre victime sunt tineri de 27 și 28 de ani.

"Teroristul care a comis atacul armat ieri seară la Tel Aviv a fost localizat și neutralizat", au indicat vineri dimineață responsabili din domeniul securității, precizând că acesta este un palestinian din Cisiordania, care a fost ucis în apropiere de o moschee din cartierul Jaffa.

"După o noapte dificilă și după ore prelungite de muncă din partea poliției israeliene, serviciului de securitate internă și armatei, am reușit în această dimineață (...) să strângem lațul în jurul teroristului, care a fost ucis într-un schimb de focuri", a declarat într-un comunicat comisarul șef al poliției israeliene, Yaacov Shabtai, precizând că niciun ofițer nu a fost rănit în cursul eliminării teroristului.

Serviciile de securitate nu au dezvăluit identitatea autorului acestui atac, soldat cu cel puțin doi morți și 10 răniți joi seara în plin centrul Tel Aviv-ului, dar potrivit media israeliene numele său este Raed Hazem, un palestinian de 28 de ani, originar din sectorul Jenin, din nordul Cisiordaniei.

Săptămâna trecută, armata israeliană a efectuat o serie de raiduri în respectivul sector de unde este originar autorul altui atac sângeros soldat cu moartea a cinci persoane, între care doi ucraineni și un polițist arab israelian, la Bnei Brak, un oraș evreiesc ultraortodox, situat la periferia Tel Aviv-ului, scrie agerpres.ro.

Trei combatanți din Jihadul Islamic, a doua mișcare islamistă armată palestiniană după Hamas, au fost uciși în schimburile de focuri legate de aceste raiduri. Joi seara, Jihadul Islamic "salutase" atacul de la Tel Aviv.

În ultimele două săptămâni, 11 persoane au fost ucise într-o serie de atacuri în Israel. În două dintre cele trei atacuri, atacatorii au fost arabi israelieni cu legături cu Statul Islamic. Într-un al treilea atac, în urmă cu o săptămână, atacatorul a fost un palestinian.

Israelul se teme de noi acte de violență care ar putea fi comise în timpul postului musulman din luna Ramadanului, care a început sâmbăta trecută. Aceste noi atacuri au marcat cea mai sângeroasă săptămână din Israel din ultimii 16 ani, notează DPA.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern