Mai multe persoane au fost rănite sâmbătă într-un atac cu cuțitul comis într-un tren în landul german Bavaria, a anunțat poliția locală, precizând că agresorul prezumtiv a fost arestat. Potrivit presei germane, cel puțin trei persoane au fost rănite, dintre care două grav.
„Conform primelor informații, mai multe persoane au fost rănite”, a indicat poliția din Neumarkt in der Oberpfalz, într-un comunicat, dând asigurări că „acum nu mai există niciun pericol”.
Un bărbat a fost arestat, a mai anunțat poliția, fără alte precizări deocamdată.
Potrivit tabloidului Bild, cel puțin trei persoane au fost rănite, dintre care două grav.
Totuși, niciunul dintre răniți nu este în pericol de moarte, a precizat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliției locale.
Trenul Intercity Express (ICE), care circula între orașele Regensburg și Nurnberg, este oprit în gara din Seubersdorf, a indicat un purtător de cuvânt al poliției federale, potrivit DPA.
Apelul de urgență a fost primit de poliție la ora locală 09.00 (08.20 GMT).
Un important dispozitiv de securitate a fost desfășurat la fața locului.
Un purtător de cuvânt al companiei feroviare Deutsche Bahn a declarat că linia de cale ferată Regensburg-Nurnberg a fost închisă de la ora 09.00.
Germania s-a confruntat în ultimii ani cu o dublă amenințare teroristă, jihadistă și de extremă dreapta.
Mai multe atentate au fost comise începând din 2015. Pe 25 iunie, trei oameni au fost uciși și cinci răniți într-un atac cu cuțitul comis de un somalez la Wurtzburg, în sudul țării, scrie Agerpres.