Vremea în data de 21 noiembrie este extrem de capricioasă.
Astăzi vremea se va menține rece pentru această dată mai ales în jumătatea de nord a Moldovei, unde vor fi și ninsori moderate cantitativ, dar se va depune strat nou de zăpadă. În sud-estul țării ploile vor avea și caracter de aversă și pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice. Cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 10, chiar 15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în jumătatea de sud a teritoriului, cu viteze mai mari în Dobrogea și sudul Olteniei, unde rafalele vor depăși 70 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade în nordul Moldovei și 16 grade pe litoral.***
În București cerul va fi mai mult noros, iar trecător va mai ploua slab. Vântul va sufla moderat, iar temperatura maximă, la amiază, va fi de 10...11 grade.***
La munte va ninge în masivele nordice și centrale, mai ales la altitudini de peste 1500 m. La altitudini mai mici vor fi ploi, iar probabilitatea pentru formarea poleiului va fi mai ridicată în Carpații de Curbură. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane, unde rafalele vor avea viteze de peste 60 km/h. Valorile termice vor fi mai scăzute față de ieri și vom avea 2 grade la Semenic, 3 la Sinaia, iar maxima de 4 grade se va înregistra la Predeal și Stâna de Vale.