Momente de groază pentru călătorii dintr-un metrou din Malaezia! Peste 200 de oameni au fost răniți luni, după ce două garnituri s-au ciocnit într-un tunel din apropiere de turnurile gemene Petronas din capitala Kuala Lumpur.
Accidentul s-a produs în jurul orei locale 20.45 (12.45 GMT), într-o secțiune a tunelului aflat la circa 100 de metri de stația KLCC aflată lângă turnurile Petronas. Unul dintre trenuri, care era fără pasageri după ce fusese supus unor reparații, a intrat în plin în altul, în care se aflau 213 persoane și care se deplasa în direcția opusă pe aceeași linie, a declarat poliția.
În urma impactului, 47 de persoane au fost grav rănite și 166 au suferit răni minore.
Cauzele accidentului urmează să fie stabilite.
”Încă investigăm incidentul, dar suspectăm că a existat o greșeală de comunicare între centrul de control al operațiunilor cu trenuri”, a mai precizat poliția.
Ministrul Transporturilor, Wee Ka Siong, a declarat că accidentul a fost primul incident major în sistemul de metrou în cei 23 de ani de la inaugurare și a promis o investigație meticuloasă.
Turnurile gemene Petronas de 88 de etaje sunt cele mai înalte turnuri gemene din lume, potrivit Agerpres.