Actual· 1 min citire

Un român și-a tăiat venele după ce a aterizat cu avionul pe Otopeni. Bărbatul se urcase cu o lamă în gură, în avion

Avion TAROM

Avion TAROM

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 18 ian. 2024, 08:55

Caz șocant pe aeroportul Otopeni unde un bărbat și-a tăiat venele după ce a aterizat cu avionul. El venise cu o lamă în interiorul aeronavei și ar fi trecut de controale ținând obiectul ascuns în gură.

După aterizarea din direcția Bruxelles a cursei Tarom RO 374, un pasager a devenit foarte recalcitrant, polițiștii de frontieră fiind solicitați pentru debarcarea pasagerilor.

La fața locului s-a constatat faptul că un cetățean român a avut o lamă ascunsă în gură și și-a tăiat venele.A fost chemată echipa medicală din aeroport care a oferit primul ajutor persoanei în cauză. Pasagerii care se aflau în avion au fost debarcați pe ușa din spate a avionului, îmbarcați într-un autobuz și transferați către controlul de frontieră.

Din verificările efectuate în bazele de date, a reieșit faptul că bărbatul nu este urmărit general și nu face obiectul nici unui consemn operativUlterior, acesta a fost preluat de o ambulanță SMURD și transferat la Spitalul Floreasca, însoțit și de un echipaj al Poliției de Frontieră. Cercetări.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News