Șoc pe piața media! Fostul director general al Ringier România, Mihnea Vasiliu, a murit

Mihnea Vasiliu, fostul manager al Ringier România, a fost găsit mort într-un hotel din București
Mihnea Vasiliu, fostul manager al Ringier România, a murit, joi după-amiază, la un hotel din capitală. În urmă cu aproximativ două săptămâni, fostul executiv ar fi suferit un atac de cord, conform informațiilor de la autorități.
Mihnea Vasiliu, fostul manager al Ringier România, a fost găsit mort într-un hotel din București, informează. Polițiștii și procurorii fac cercetări la fața locului.
Potrivit unor surse, secția 2 de poliție din Capitală a fost sesizată la ora 14:25, printr-un apel la 112, cu privire ca in fata Hotelului Ramada, de pe Bd. Poligrafiei, s-a constatat decesul unei persoane de sex de masculin. La fata locului s-a luat legatura cu echipajul SMURD care a comunicat faptul ca a constatat decesul persoanei in cauza, diagnosticul fiind stop cardio-respirator.
Ulterior, a fost identificata persoana decedata ca fiind Vasiliu Mihnea Stefan.
Potrivit fiicei victimei, Vasiliu Catinca, Mihnea Vasiliu ar fi depus mult efort fizic in cursul zilei de azi, iar in urma cu aproximativ doua saptamani ar fi suferit un atac de cord.
Decesul fostului șef al trustului Ringier Mihnea Vasiliu vine ca o surpriză pe piața media, întrucât în urmă cu trei săptămâni acesta decisese să se retragă din activitate.
„Am ajuns într-un punct al carierei mele în care vreau să explorez noi oportunități. Îmi anunț decizia de a mă retrage din poziția pe care o ocup în cadrul acestei companii extraordinare. De-a lungul anilor, am avut privilegiul de a lucra cu o echipă de oameni talentați. Împreună, am depășit provocări, am sărbătorit etape importante și am deschis calea succesului.", scria Mircea Vasiliu pe data de 7 iulie 2023.
La rândul său, Ringier a anunțat, tot pe 7 iulie, plecarea lui Mihnea Vasiliu de la cârma companiei de presă.
Compania a prezentat public chiar cu o zi înainte, pe 6 iulie, concluziile unui audit independent în cazul sinuciderii jurnalistei Iulia Marin de la Libertatea. „Nu s-a stabilit nicio legătură cauzală între situația profesională a Iuliei Marin și trista ei dispariție. Colectivul Ringier România a avut grijă de Iulia și a sprijinit-o în toate modurile posibile", este concluzia principală a auditului independent realizat de o firmă multinațională de avocatură Schoenherr și Asociații SCA.
Recent Paginademedia.ro a dezvăluit cum la regia Thematic Digital, regia de publicitate cu care Ringier are un parteneriat, directorul executiv al Ringier (fost șef al vânzărilor) a intrat ca administrator, iar soția lui a devenit acționar.
Totodată, ziarul a primit critici, anul trecut în septembrie, de la omnul de afaceri Claudio Cisullo, președintele Consiliului de Adminsitrație al dezvoltatorului imobiliar One United Properties, și membru în Consiliul de Administrație al Ringier. Era vorba despre un articol semnat de jurnalista Iulia Marin în care era prezentată motivarea instanței de a opri proiectul imobiliar din Modrogan al firmei One, printre altele, pentru că investiția a afectat spațiul verde al zonei dintre Piața Victoriei și Statuia Aviatorilor.
„În e-mail, antreprenorul îi spune reporterei că „v-ați informat incorect publicul”, îi reproșează că nu a fost căutat înainte de publicare și îi atrage atenția asupra „calității foarte slabe a muncii dumneavoastră”, după care trimite toate aceste lucruri, în CC, atât șefilor Ringier, cât și celor doi patroni de la compania imobiliară One: Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, de asemenea colegi cu el de CA.”. Întregul episod a fost relatat chiar de jurnalistul Cătălin Tolontan pe site-ul Libertatea.
Ringier a intrat pe piața românească în 1992, iar de atunci a devenit cea mai mare companie străină de publishing din România. În anul 2007, compania deținea pe întreaga piață a presei scrise, o cotă de 59%, cu 65% pe segmentul ziarelor și 32% pe cel al revistelor.
Compania deține publicațiile Libertatea, Unica, Bolero, Bravo, Bravo Girl, Libertatea pentru femei, Lumea femeilor, TV Mania, TV Satelit. În perioada 2003-2008, Ringier a deținut și cotidianul sportiv ProSport.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























