După cele trei zile de audieri de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) din Lausanne, Simona Halep spune că este încrezătoare că adevărul va ieși la suprafață și se va demonstra că ea nu a avut intenția de a se dopa.
"Nu pot să vă spun nimic de la audieri, dar vă pot spune că această audiere mi-a dat șansa să-mi prezint apărarea, încrederea mea e intactă, se va demonstra că nu am avut niciodată intenția de a mă dopa. Am încredere că adevărul va ieși la suprafață. De abia aștept să revin pe teren și de abia aștept să încerc să fac tot ce pot acolo. O să vorbim când o să am posibilitatea. Vă mulțumesc că ați stat aici atâtea zile, în frig și ploaie. Vom vorbi. Nu știu când va veni verdictul", a spus Simona Halep, potrivit eurosport.ro.
În cele trei zile au fost audiați la TAS martori, experți, dar și antrenorul Patrick Mouratoglou și fizioterapeuta Candice Gotier.
În urma audierilor, Comisia TAS va delibera și va pregăti hotărârea arbitrală care va conține decizia și motivarea acesteia.
Deocamdată nu se poate da nicio indicație cu privire la data la care va fi pronunțată hotărârea arbitrală finală.
În 2022, la 21 octombrie, sportiva din Constanța anunța că a fost depistată pozitiv cu roxadustat, după un meci din primul tur la US Open.
În 12 septembrie 2023, Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunțat că un tribunal independent a suspendat-o pentru o perioadă de patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP).
Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, suspendare pe care tribunalul a decontat-o din perioada de ineligibilitate. Ca atare, suspendarea fostului număr unu mondial este valabilă de la 7 octombrie 2022 până la 6 octombrie 2026.
Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a publicat decizia integrală a tribunalului independent Sport Resolutions în cazul Simona Halep, documentul fiind redactat acolo unde a fost necesar pentru a proteja informațiile personale de sănătate.
Între altele, se menționează că fizioterapeuta Candice Gothier este cea care i-a dat sportivei suplimentul contaminat. Halep s-a consultat și cu antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, care a spus că suplimentul poate fi folosite în siguranță, deoarece pe etichetă nu figurau substanțe interzise și nu părea a fi riscant.
Simona Halep a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în data de 24 octombrie.
În 15 decembrie, într-un interviu pentru Euronews, Simona a recunoscut că a avut un șoc când a fost testată pozitiv și a reiterat faptul că este nevinovată.
Tot atunci, ea a anunțat că nu mai colaborează cu Academia Mouratoglou.