Actual· 2 min citire

Sesizările AUR privind învestirea Guvernului Cîțu - RESPINSE, ca inadmisibile, de judecătorii CCR

Sesizarea AUR privind învestirea Guvernului Cîţu, pe masa judecătorilor CCR

Sesizarea AUR privind învestirea Guvernului Cîţu, pe masa judecătorilor CCR

Publicat26 ian. 2021, 09:11
Actualizat26 ian. 2021, 14:29

Curtea Constituțională a României a respins, marți, cele două sesizări depuse de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) împotriva învestirii în Parlament a Guvernului condus de premierul Florin Cîțu.

Curtea Constituțională a României a respins, marți, sesizările Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) asupra Hotărârii Parlamentului 31/2020 privind învestirea Guvernului Florin Cîțu.

„A respins, ca inadmisibilă, sesizarea având ca obiect Hotărârea Parlamentului României nr.31 din 23 decembrie 2020 pentru acordarea încrederii Guvernului (după conexarea celor două sesizări cu același obiect formulate de Grupurile parlamentare ale Alianței pentru Unirea Românilor din Camera Deputaților și, respectiv, din Senat)”, precizează judecătorii CCR, într-un comunicat de presă.

Senatorul Claudiu Târziu, copreședintele AUR, declara la finalul anului trecut, chiar înainte de Crăciun, în plenul reunit al Parlamentului, că grupurile parlamentare ale AUR vor sesiza Curtea Constituțională asupra faptului că, formal, nu au fost îndeplinite procedurile legale pentru învestirea Guvernului Florin Cîțu.

"Audierile din comisii au fost formale, grăbite și fără posibilitatea de a analiza programul de guvernare. Însă văd că în sală au fost voci, care mai de care triumfaliste, din partea arcului guvernamental. I-aș sfătui pe colegii din coaliția de guvernare, ca și pe cei care vor să ocupe posturi ministeriale, împreună cu președintele statului, domnul Klaus Iohannis, să mai aștepte nițel, să nu se bucure prea devreme. Grupurile parlamentare AUR vor sesiza Curtea Constituțională asupra faptului că, formal, nu au fost îndeplinite procedurile legale pentru învestirea acestui Guvern. De aceea, vă rog să așteptați decizia CCR. Dacă va fi favorabilă dumneavoastră, vă urez un singur lucru - Guvernului: cădere ușoară", a spus senatorul AUR, potrivit Agerpres.

Guvernul Cîțu a fost învestit în Parlamentul reunit pe 23 decembrie 2020, după audieri-maraton, și a depus jurământul la Cotroceni în aceeași zi.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News