Actual· 2 min citire

Putin AMENINȚĂ din nou Occidentul: ”Este gata să facă totul pentru a proteja țara”

Vladimir Putin

Vladimir Putin

Scris de Irina Chirtoc Publicat: 30 iun. 2021, 12:52

Președintele Rusiei este pregătit să adopte orice fel de măsuri pentru a proteja țara, a transmis, marți seară, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Acesta a evitat însă să spună dacă șeful statului ar putea să dea ordin să se tragă asupra navelor NATO. Amenințarea voalată vine în contextul recentului incident cu un distrugător britanic în apele din apropierea peninsulei Crimeea.

”Haideți să nu vorbim despre astfel de scenarii”, a spus Peskov la postul public de televiziune Rossia-24, explicând că ”uneori cuvintele se pot materializa”, astfel că ”nici nu ar trebui să ne gândim sau să vorbim despre așa ceva”.

”Dar rușii ar trebui să știe un lucru: președintele nostru este întotdeauna gata să facă totul pentru a ne proteja țara, dacă este necesar”, a  adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Citește și: ”SUA ignoră avertismentul Rusiei - Încep exercițiile militare ample în Marea Neagră și sudul Ucrainei”

Autoritățile ruse înțeleg de ce britanicii au întreprins incidentul cu distrugătorul HMS Defender în largul coastei Crimeii, a mai spus oficialul rus, acuzând că ”a fost o provocare planificată și deliberată”, potrivit Agerpres.

În 23 iunie, Ministerul rus al Apărării a comunicat că distrugătorul HMS Defender a intrat în apele teritoriale ale Rusiei în apropierea Capului Fiolent, situat în partea de sud a peninsulei Crimeea, iar o navă de patrulare și un avion Su-24 au deschis foc de avertisment de-a lungul rutei vasului de război britanic pentru a-l face să părăsească apele rusești. Rusia a transmis atunci că acțiunile echipajului distrugătorului reprezintă o încălcare grosolană a Convenției ONU privind dreptul mării.

Citește și: ”Noi incidente în Marea Neagră - Avioane de luptă rusești au hărțuit o fregată olandeză”

Partea britanică a susținut că nava efectua o ”trecere nevinovată prin apele teritoriale ale Ucrainei”. Potrivit versiunii sale, militarii ruși nu au deschis focul în direcția distrugătorului, ci ”efectuau exerciții de antrenament” în zonă, notează TASS.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News