Vizita oficială a ministrului apărării naționale în Republica Moldova de marți, 2 mai, și miercuri, 3 mai, include convorbiri cu omologul său moldovean, precum și primirea la președintele Maia Sandu.
Convorbirile oficiale între miniștrii Angel Tîlvăr și Anatolie Nosatîi sunt programate pentru dimineața zilei de marți, 2 mai, la sediul Ministerului Apărării din Chișinău. Ulterior sunt programate declarații comune de presă, de la Chișinău, de la ora 11:50, potrivit anunțului Ministerului Apărării moldovean.
Prima zi a vizitei ministrului Angel Tîlvăr în Republica Moldova cuprinde întrevederi cu președintele Maia Sandu, la sediul Președinției Republicii Moldova.
De asemenea, ministrul român al Apărării are o întrevedere și cu premierul moldovean Dorin Recean, la Casa Guvernului.
Ulterior, pe agendă este programată o întrevedere și cu Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, la sediul instituției, transmite Ministerul Apărării român.
A doua zi a vizitei se desfășoară în municipiul Bălți. Delegația MApN face o vizită, miercuri, 3 mai, la sediul Brigăzii 1 infanterie motorizată.