Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj comunității musulmane din țara noastră, cu ocazia începerii lunii postului Ramadan. Șeful statului a apreciat susținerea acestei comunități pentru eforturile de combatere a pandemiei.
”Cu prilejul începerii lunii postului Ramadan, transmit tuturor cetățenilor români de etnie turcă și tătară gândurile mele bune, însoțite de urări de sănătate, prosperitate și împlinire spirituală. Ramadanul îndeamnă, prin zilele dedicate postului și rugăciunii, la o reflecție profundă asupra semnificațiilor Coranului în lumea contemporană și asupra valorilor pe care le inspiră fiecărui credincios: libertate, demnitate, toleranță, iubire pentru semeni”, se arată în mesajul șeful statului.
Iohannis a apreciat susținerea comunității musulmane ”pentru strădania autorităților de a ne proteja prin măsuri sanitare și de a identifica soluții pentru regăsirea cât mai rapidă a normalității sociale”.
”Și în acest an, perioada Ramadanului însoțește efortul nostru comun de a depăși dificultățile provocate de pandemia de COVID-19. Suferința și boala încă îi afectează la scară mondială, adeseori cu consecințe grave, pe semenii noștri. Apreciez susținerea pe care ați manifestat-o în toată această perioadă pentru strădania autorităților de a ne proteja prin măsuri sanitare și de a identifica soluții pentru regăsirea cât mai rapidă a normalității sociale. Am încredere că luna postului Ramadan vă va întări în acest efort și ne va ajuta să continuăm împreună, în spirit de solidaritate și responsabilitate, să-i ajutăm pe toți cei care au nevoie de grija și sacrificiul nostru. Ramadan Karim!”, a adăugat Șeful statului.